tuba dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÚBĂ, tube, s.f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit şi un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUBÁ, tubez, vb. I. Tranz. A consolida pereţii unei guri de sondă prin introducerea unei coloane de tuburi în interiorul ei. – Din fr. tuber.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚB//Ă ~e f. Instrument muzical de suflat cu clape, constând dintr-un tub de alamă, răsucit de mai multe ori, terminat la un capăt cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TUB//Á ~éz tranz. (găuri de sondă) A consolida prin introducerea unei coloane de tuburi metalice (montate unul în continuarea altuia). /<fr., it., lat. tuba
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÚBĂ s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formaţiune canaliculară. [< it., fr. tuba].
(Dicţionar de neologisme)

TÚBĂ s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg şi prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formaţiune canaliculară. (< fr., it., lat. tuba)
(Marele dicţionar de neologisme)

TUBÁ vb. tr. (tehn.) a căptuşi pereţii unei guri de sondă cu tuburi de oţel. (< fr. tuber)
(Marele dicţionar de neologisme)

túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tubá vb., ind. prez. 1 sg. tubéz, 3 sg. şi pl. tubeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: tu tub

Cuvinte se termină cu literele: ba uba