tura dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÚRĂ1, ture, s.f. 1. Totalitatea salariaţilor care lucrează în acelaşi timp şi după acelaşi program într-o întreprindere sau instituţie în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. şi reg.) Rişcă. – Din fr. tour.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚRĂ2, ture, s.f. Piesă, în formă de turn, la jocul de şah; turn (2). – Din fr. tour.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURÁ, turale, s.f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte şi pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Faţa monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚR//Ă1 ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care lucrează împreună într-o întreprindere în acelaşi interval de timp. 2) Interval de timp cât lucrează împreună un colectiv de oameni, până la înlocuirea lui cu alt colectiv similar. /Din ture (pl. de la tur)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÚR//Ă2 ~e f. Piesă la jocul de şah reprezentând un turn crenelat, care poate fi mişcată numai în linie dreaptă şi în două direcţii; turn. /<fr. tour
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TURÁ ~le f. înv. 1) Monogramă a sultanului turc, care se imprima pe documente şi pe monede. 2) Imagine simbolică; emblemă. 3) Parte a unei monede, pe care este imprimată efigia. /<turc. tura
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÚRA-: ~-vÚra interj. (se foloseşte pentru a reda pălăvrăgeala, vorba lungă şi fără rost).Ce mai ~-vura ce mai vorbă în zadar. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

turá (-ále), s.f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Faţa monedei turceşti, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghiceşte pe ce parte va cădea moneda, rişcă. – Mr. dură. Tc. tura (Şeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς , bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.
(Dicţionarul etimologic român)

TÚRĂ1 s.f. 1. Rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. Tur (1). [< fr. tour].
(Dicţionar de neologisme)

TÚRĂ2 s.f. (Şah) Piesă în formă de turn; turn1 (2). [< fr. tour].
(Dicţionar de neologisme)

TÚRĂ1 s. f. 1. rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. tur (1). (< fr. tour)
(Marele dicţionar de neologisme)

TÚRĂ2 s. f. piesă în formă de turn la jocul de şah; turn1 (2). (< fr. tour)
(Marele dicţionar de neologisme)

TURÁ2, turéz, vb. I. Tranz. A mări turaţia unui motor. (< turaţie)
(Marele dicţionar de neologisme)

túră (schimb, piesă de şah) s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

turá s. f., art. turáua, g.-d. art turálei; pl. turále
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţúra interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÚRĂ s. 1. v. schimb. 2. v. tur. 3. raită, tur, (reg.) otrocol. (Fac o ~ prin oraş.)
(Dicţionar de sinonime)

TÚRĂ s. turn. (~ la jocul de şah.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura