turbă dex - definiţie, sinonime, conjugare
TÚRBĂ1, turbe, s.f. Varietate de cărbune inferior, format prin carbonizarea parţială a unor resturi de plante de mlaştină şi folosit mai ales drept combustibil. – Din fr. tourbe.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚRBĂ2, turbe, s.f. (Pop.) Turbare (1). ♦ (Rar) Epitet injurios dat unei persoane. – Din turba (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURBÁ, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. şi: (pop.) turb] – Lat. turbare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚRB//Ă ~e f. geol. Cărbune inferior de culoare cafenie-închisă sau neagră, format prin descompunerea lentă a plantelor din mlaştini şi întrebuinţat drept combustibil şi ca îngrăşământ. [G.-D. turbei] /<fr. tourbe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TURB//Á ~éz intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-si supărarea. /<lat. turbare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

túrbă (-be), s.f. – Varietate de cărbune. Fr. tourbe. – Der. turbărie, s.f. (regiune cu turbă).
(Dicţionarul etimologic român)

turbá (-béz, -át), vb. – 1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-şi ieşi din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Puşcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s.f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s.f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios, , violent, sălbatic; straşnic); turbătură, s.f. (înv., rabie).
(Dicţionarul etimologic român)

TÚRBĂ s.f. (Geol.) Varietate de cărbune care se formează în locuri mlăştinoase, prin carbonizarea lentă a plantelor. [< fr. tourbe, cf. lat. turba].
(Dicţionar de neologisme)

TÚRBĂ s. f. 1. cărbune uşor, cafeniu-închis, în locuri mlăştinoase, prin carbonizarea parţială a plantelor. 2. depozit organic din resturi vegetale incomplet descompuse. (< fr. tourbe)
(Marele dicţionar de neologisme)

túrbă (cărbune, turbare) s. f., g.-d. art. túrbei pl. túrbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

turbá vb. ind. prez. 1 sg. turbéz, 3 sg. şi pl. turbeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
GÂNDAC DE TÚRBĂ s. v. cantaridă, gândac de frasin.
(Dicţionar de sinonime)

TÚRBĂ s. (prin Transilv.) mărăcie, (înv.) torf. (Cărbunele numit ~.)
(Dicţionar de sinonime)

TÚRBĂ s. v. rabie, turbare.
(Dicţionar de sinonime)

TURBÁ vb. v. înfuria, mânia.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur turb

Cuvinte se termină cu literele: ba rba urba