turc dex - definiţie, sinonime, conjugare

turc

[Sinonime]
TURC, -Ă, turci, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Turciei sau este originară de acolo. ♢ Expr. Cum e turcul şi pistolul = cum e omul, aşa sunt şi faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiată a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încăpăţânat, a nu vrea să înţeleagă, a nu ţine seama de nimic. Turcul plăteşte, se spune despre cineva care este silit să plătească, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala făcută de alţii. ♦ P. ext. Persoană de religie mahomedană. 2. Adj. Care aparţine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de turci (1). – Din tc. türk.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUR//C1 ~că (~ci, ~ce) v. TURCESC. /<turc. türk
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TUR//C2 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Turciei sau este originară din Turcia. /<turc. türk
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Tc. turk (Şeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl. turύkύ. – Der. turcoaică, s.f. (femeie din Turcia); turcaleţ, s.m. (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adj. (turc); turceşte, adv. (în limba turcă; ca turcii); turci, vb. (a converti la islamism); turcie, s.f. (înv., limba turcă); turcime, s.f. (mulţime de turci); turcism, s.n. (cuvînt turcesc); turculeţ, s.m. (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, s.f., din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adj. (albastru-verzui), unul din puţinele cuvinte fr. care au uz popular.
(Dicţionarul etimologic român)

turc s. m., adj. m., pl. turci; f. sg. túrcă, pl. túrce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FLOAREA-TÚRCULUI s. v. păpădie.
(Dicţionar de sinonime)

TURC s., adj. 1. s. (înv. şi pop.) necredincios, (înv. şi reg.) ciutac, (înv.) osman, osmangiu, osmanlâu, otoman, păgân, (ir.) şalvaragiu. 2. adj. turcesc, (înv.) osman, osmanic, osmanlâu, osmănesc, otoman, otomanicesc, otomănesc, păgân, păgânesc.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur

Cuvinte se termină cu literele: rc urc