turcit

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. şi tranz. A (se) asimila cu populaţia turcă (şi cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURCÍT, -Ă, turciţi, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile şi, în special, religia turcilor. – V. turci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TURC//Í mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura şi obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

turcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. turceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
TURCI s. v. păpădie.
(Dicţionar de sinonime)

TURCÍ vb. (înv. şi pop.) a se păgâni.
(Dicţionar de sinonime)

TURCÍ vb. v. ameţi, chercheli, îmbăta, tur-menta.
(Dicţionar de sinonime)