turlăci dex - definiţie, sinonime, conjugare
TURLÁC, -Ă, turlaci, -ce, adj. (Pop. şi fam.) Ameţit de băutură, cherchelit; p. ext. zăpăcit, năuc. – Cf. tc. t o r l a k „tânăr, neexperimentat”, scr. t o r l a k „fanfaron”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURLĂCÍ, turlăcesc, vb. IV. Refl. (Pop. şi fam.) A se ameţi de băutură; a se chercheli; p. ext. a se zăpăci. – Din turlac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURLÁ//C ~că (~ci, ~ce) reg. 1) Care este uşor ameţit de băutură; cherchelit; aghesmuit. 2) fig. Care se află într-o stare de buimăceală; zăpăcit; năucit; buimăcit; uluit. /<turc. torlak, bulg. turlak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TURLĂC//Í ~ésc tranz. reg. A face să se turlăcească. /Din turlac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TURLĂC//Í mă ~ésc intranz. reg. 1) A ajunge turlac (în urma consumării excesive de alcool); a deveni beat; a se îmbăta; a se turmenta. 2) A pierde facultatea de a judeca limpede; a se scrânti; a se zăpăci; a înnebuni. /Din turlac
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

turlác adj. m., pl. turláci; f. sg. turlácă, pl. turláce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

turlăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. turlăcésc, imperf. 3 sg. turlăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. turlăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

turlác, turláci, s.m. (reg.) 1. om ameţit, cherchelit, mahmur; zăpăcit, năuc. 2. om nehotărât, ridicol.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

turlăcí, turlăcésc, vb. IV (reg.) a ameţi de băutură, a se chercheli, a se îmbăta; a se zăpăci.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
TURLÁC adj. v. ameţit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.
(Dicţionar de sinonime)

TURLĂCÍ vb. v. ameţi, chercheli, îmbăta, tur-menta.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur turl turla turlac

Cuvinte se termină cu literele: ci aci laci rlaci urlaci