turmă dex - definiţie, sinonime, conjugare

turmă

[Sinonime]
TÚRMĂ, turme, s.f. 1. Grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau sălbatice, care trăiesc împreună. 2. (Depr.) Mulţime, grup (mare) de oameni (în dezordine). 3. (În limbajul bisericesc) Mulţimea credincioşilor. – Lat. turma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚRM//Ă ~e f. 1) Mulţime de indivizi din aceeaşi specie, care umblă împreună; cârd. 2) fam. depr. Grup mare, neorganizat de oameni (docili sau înrăiţi, agresivi). 3) bis. Totalitate a credincioşilor. /<lat. turma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

túrmă (-me), s.f. – Ciurdă,, cireadă, herghelie, pîlc. – Mr. turmă, istr. turme. Lat. turma (Puşcariu 1777; Philippide, II, 656; REW 9005), cf. it. torma (logud. truma), friul. torme, alb. turmë). – Der. turmac, s.m. (mînzat sau bivol de doi ani; om scund şi îndesat); înturma, vb. (a alătura, a alipi). – Din rom. provin bg. turma (Romansky 130; Capidan, Raporturile, 214), sb., cr. tùrmo, turma (Miklosich, Wander., 8; Candrea, Elemente, 408; Berneker 379); rut. turma (Miklosich, Fremdw., 133), pol. turma, cr. turmar „căruţaş” (pentru transporturile în caravană, sb. turma), bg. turmak „bivol tînăr” (după Conev 56, rom. turmac ar proveni din bg.; dar nu e de conceput că rom. ar fi luat din bg. un cuvînt creat după rom. turmă).
(Dicţionarul etimologic român)

túrmă s. f., g.-d. art. túrmei; pl. túrme
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÚRMĂ s. v. cireadă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur turm

Cuvinte se termină cu literele: ma rma urma