turtă dex - definiţie, sinonime, conjugare

turtă

[Sinonime]
TÚRTĂ, turte, s.f. 1. Pâine rotundă şi turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ♢ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la naşterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ♢ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere şi ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. şi o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din seminţele de floarea-soarelui etc. şi care se presează într-o formă de obicei turtită şi rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate şi spinoase şi cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ♢ Compuse: turta-lupului = numele popular al seminţelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roşcată sau cafenie, acoperită cu o substanţă vâscoasă (Boletus luteus). – Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. t o u r t e.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TÚRT//Ă1 ~e f. 1) Produs de patiserie lăţit şi rotund, obţinut dintr-o bucată de aluat şi copt pe vatră. ♢ A face (sau a lăsa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se îmbăta ~ a se îmbăta foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenuşa (sau spuza) la ~a lui a-şi apăra interesele proprii. 2) (nume generic) Prăjitură de orice fel, având o asemenea formă. ~ cu mere. ~e cu mac.~ dulce prăjitură făcută din făină de grâu, ouă, miere, mirodenii, acoperită cu glazură sau presărată cu zahăr farin 3) Substanţă presată care are o asemenea formă. ~ de ceară. /<lat. turta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TÚRT//Ă2 ~e f. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunze ghimpoase, adânc crestate, şi cu flori aşezate în capitule. ♢ ~a-vacii ciupercă comestibilă, cu pălăria lipicioasă, de culoare galben-roşcată sau cafenie. /<lat. turta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

túrtă (-te), s.f. – 1. Azimă, cocă; este turtită şi fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Puşcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Puşcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuşi cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simţit drept creaţie expresivă (probabil aşa era în lat.), datorat prezenţei lui turti, cf. tufli, tepşi. – Der. turtea (var. turtică, turtie), s.f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreaţă, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), şi probabil sb., slov. turta.
(Dicţionarul etimologic român)

túrta-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

túrta-lúpului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

túrtă dúlce s. f. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

túrtă s. f., g.-d. art. túrtei; pl. túrte
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TÚRTĂ s. 1. (reg.) truşnic. (~ furajeră.) 2. (BOT.; Carlina acaulis) (reg.) ciortopoloc, tătăişă, turtea, turtică, ceapă-ciorească, ciurul-zânelor, punga-babei, sita-zânelor. 3. (BOT.) turta-vacii (Bolctus luteus) = văcuţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur turt

Cuvinte se termină cu literele: ta rta urta