turturea dex - definiţie, sinonime, conjugare
TURTURÉL, turturei, s.m. Bărbătuşul turturelei. – Turturea + suf. -el.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURTUREÁ, turturele, s.f. Pasăre călătoare asemănătoare cu porumbelul, brună-roşcată pe spate şi cu pete negre mărginite cu alb pe laturile gâtului; turturică (Streptopelia turtur). – Lat. turburella.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TURTURÉ//L ~i m. Bărbătuşul turturelei. /turturea + suf. ~el
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TURTUR//EÁ ~éle f. Pasăre migratoare cu penaj cenuşiu, asemănătoare cu porumbelul, dar mai mică, cu gâtul scurt, cu coada lungă şi cu pete negre în jurul gâtului. [Art. turtureaua; G.-D. turturelei; Var. turturică] /<lat. turturella
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

turtureá (-éle), s.f. – Porumbel-sălbatic, turtucă (Columba turtur). – Var. Trans. turtură, turturică. Mr. túrtură, turtúră, megl. túrtură, tărtură. Lat. turtŭrem (Puşcariu 1779), prin intermediul dim. turturĕlla (Puşcariu 1480; REW 9010), cf. it. tortorella, fr. tourterelle, sau mai probabil direct, cf. it. tortola, sp. tórtola, alb. turtulj. Turturea, ca şi turturică, poate fi un dim intern de la turtură, formă rară, abia păstrată (cf. Lacea, Dacor., II, 625; Tiktin presupune dimpotrivă că turtură este formaţie regresivă, de la turturea). – Der. turturel (var. turturoi), s.m. (bărbătuşul turturelei). Din rom. provine bg. turturica (Capidan, Raporturile, 218).
(Dicţionarul etimologic român)

turturél s. m., pl. turturéi, art. turturéii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

turtureá/turturícă s. f., art. turtureáua/turturíca, g.-d. art. turturélei; pl. turturéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
TURTUREÁ s. (ORNIT.; Streptopelia turtur) porumbel sălbatic, (reg.) porumbelul lui Noe.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: tu tur turt turtu turtur

Cuvinte se termină cu literele: ea rea urea turea rturea