tutelar

TUTELÁR, -Ă, tutelari, -e, adj. Privitor la tutelă, care aparţine unei tutele, care constituie o tutelă; care ocroteşte, protejează. ♦ Care are în subordine o instituţie, organizaţie (exercitând atribuţii de coordonare, de control etc.). – Din fr. tutélaire, lat. tutelaris.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUTELÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de tutelă; propriu tutelei. /<fr. tutélaire, lat. tutelaris
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

TUTELÁR, -Ă adj. Care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. ♦ Organ tutelar = organ al administraţiei de stat sau al organizaţiilor obşteşti având în subordine organizaţii faţă de care exercită atribuţii de organizare, coordonare şi control; autoritate tutelară = organ de protecţie a persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. [Cf. lat. tutelaris, fr. tutelaire, it. tutelare].
(Dicţionar de neologisme)

TUTELÁR, -Ă adj. care se referă la tutelă; (p. ext.) ocrotitor, protector. o organ ~ = organ al administraţiei de stat sau al unei organizaţii obşteşti având în subordine o instituţie sau o organizaţie; autoritate ~ă = organ de protecţie a persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu ori a intereselor celor ce nu se pot apăra singuri. (< fr. tutélaire, lat. tutelaris)
(Marele dicţionar de neologisme)

tutelár adj. m., pl. tutelári; f. sg. tuteláră, pl. tuteláre
(Dicţionar ortografic al limbii române)