tutuit

TUTUÍ, tutuiesc, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. A(-şi) spune „tu” când stă (ori stau) de vorbă (ca semn al relaţiilor familiare); a fi în relaţii familiare cu cineva. – Din tu (după fr. tutoyer).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

TUTUÍT, tutuituri, s.n. Tutuire. – V. tutui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A TUTU//͹ ~iésc tranz. (persoane) A spune „tu”; a trata cu o adresare foarte familiară. /Din tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A TUTUͲ tútui intranz. A produce sunete grave şi prelungi; a face „tu-tu”. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE TUTU//Í mă ~iésc intranz. 1) A-şi spune reciproc „tu”. 2) A fi în relaţii familiare (unul cu altul). /Din tu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

tutuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. tutuiésc, imperf. 3 sg. tutuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. tutuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tutuít s. n., pl. tutuíturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tutuí¹, tutuiésc, vb. IV (reg.) a zăpăci, a deruta.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

tutuí², tutuiésc, vb. IV (reg.) 1. a suna din bucium. 2. a alunga.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

tutuít, -ă, tutuíţi, -te, adj. (reg.) zăpăcit, aiurit, distras.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
TUTUÍ vb. (reg.) a (se) tui. (A se ~ cu cineva.)
(Dicţionar de sinonime)

TUTUÍT s. v. tutuire.
(Dicţionar de sinonime)