u dex - definiţie, sinonime, conjugare

u

U1 s.m. invar. A douăzeci şi şasea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă2 (8), rotunjită (2), din seria posterioară).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

U2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) 1. Exclamaţie care exprimă surpriza, indignarea, regretul sau care constituie o avertizare (asupra unui pericol). 2. (Însoţit de „iu”) Strigăt (de voie bună) care însoţeşte chiuiturile. 3. Cuvânt care imită urletul unor animale (mai ales al lupului). – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

U interj. 1) (se foloseşte prelungit pentru a exprima mirare, surpriză, indignare, regret, spaimă etc.). 2) (se foloseşte prelung pentru a reproduce urletul unor animale, mai ales al lupului, şuieratul trenului etc.). /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

u interj. – Strigăt care exprimă bucuria, teama, suferinţa sau simpla intenţie de a chema pe cineva. – Var. iu, iui(iu). Creaţie expresivă, cf. Tiktin; Carstensen 32-3. Cf. ua, interj. înv. sec. XVII, pare cultism din gr. ούα (Tiktin). – Der. ui, vb. (a hurui, a urla), cf. hui, vui; uet, s.n. (zbîrnîit, huruit), cf. vuet; u(i)e, s.f. (ciuhurez, Falco buteo).
(Dicţionarul etimologic român)

u3/uu interj.
(Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a)

U, u s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

u interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)