ucenici dex - definiţie, sinonime, conjugare
UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s.m. şi f. 1. Persoană (tânără) care învaţă o meserie lucrând în producţie sub îndrumarea unui meşter sau urmând o şcoală profesională. 2. Adept şi continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăţa o meserie lucrând, activând pe lângă un meşter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învaţa ca ucenic. – Din ucenic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UCENÍ//C ~ci m. 1) Persoană care învaţă o meserie sub conducerea unei alte persoane calificate. 2) Adept şi continuator al cuiva într-un anumit domeniu de activitate; discipol. /<sl. uţeniku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A UCENIC//Í ~ésc intranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

uceníc (-ci), s .m. – 1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învaţă o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăţa” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s.f. (studiu; învăţare); ucenică (var. uceniţă), s.f. (elevă; tînără care învaţă o meserie); ocenie, s.f. (instrucţie militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.
(Dicţionarul etimologic român)

uceníc s. m., pl. uceníci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ucenicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uceniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
UCENÍC s. 1. (Ban.) şăgârt. (O calfă şi un ~.) 2. v. dis-cipol. 3. v. apostol.
(Dicţionar de sinonime)

UCENÍC s. v. elev, şcolar.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: uc uce ucen uceni ucenic

Cuvinte se termină cu literele: ci ici nici enici cenici