ucenicie
UCENICÍE, ucenicii, s.f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupaţia de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UCENICÍ//E ~i f. 1) Însuşire a unei meserii sau a cunoştinţelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meşter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ucenicíe s. f., art. ucenicía, g.-d. art. ucenicíei; pl. ucenicíi, art. ucenicíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UCENICÍ//E ~i f. 1) Însuşire a unei meserii sau a cunoştinţelor dintr-un domeniu de activitate sub îndrumarea unui meşter. A face ~. 2) Timp petrecut în calitate de ucenic. /ucenic + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)