UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei fiinţe; a omorî, a asasina. ♢ Compus: (pop.) ucigă-l-crucea (sau -toaca) s.m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desfiinţa. 2. Tranz. şi refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. şi: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UCÍDERE, ucideri, s.f. Acţiunea de a (se) ucide şi rezultatul ei; omor, ucis; asasinat. – V. ucide.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A UCÍDE ucíd tranz. 1) (fiinţe) A lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare); a omorî. 2) A distruge moraliceşte; a nimici. 3) pop. A bate foarte tare; a snopi în bătaie; a zdrobi; a stâlci; a tăbăci; a toropi; a făcălui. /<lat. uccidere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE UCÍDE mă ucíd intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-şi cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
UCÍDER//E ~i f. 1) v. A UCIDE şi A SE UCIDE. 2) Infracţiune constând în lipsirea de viaţă a unei persoane; omor. /v. a ucide
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ucíde (-s, ís), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. ţid(ere) „a lovi”, megl. uţid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Şeineanu, Semasiol., 225; Puşcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. şi Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice şi ucig, prin analogie cu vb. care au acelaşi participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicaţiile lui Tiktin nu par sigure în această privinţă). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguş. Der. ucigaş, s.m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s.m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s.f. (moarte, asasinat; chin, suferinţă), înv.; ucisătură (var. ucisură), s.f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaş, s.m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s.f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).
(Dicţionarul etimologic român)
ucígă-l-crúcea s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucíde vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. ucídă; ger. ucigând; part. ucís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucígă-l-toáca s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucídere s. f., g.-d. art. ucíderii; pl. ucíderi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuţă, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)
UCIGĂ-L CRÚCEA s. v. aghiuţă, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDE vb. v. omorî.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDE vb. v. distruge, nimici, omorî, sinucide.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDERE s. 1. v. omorâre. 2. v. crimă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UCÍDERE, ucideri, s.f. Acţiunea de a (se) ucide şi rezultatul ei; omor, ucis; asasinat. – V. ucide.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE UCÍDE mă ucíd intranz. 1) A face (concomitent) schimb de bătăi mari (cu cineva); a se bate tare (cu cineva). 2) pop. A-şi cauza leziuni corporale. /<lat. uccidere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
UCÍDER//E ~i f. 1) v. A UCIDE şi A SE UCIDE. 2) Infracţiune constând în lipsirea de viaţă a unei persoane; omor. /v. a ucide
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ucíde (-s, ís), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. ţid(ere) „a lovi”, megl. uţid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Şeineanu, Semasiol., 225; Puşcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. şi Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice şi ucig, prin analogie cu vb. care au acelaşi participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicaţiile lui Tiktin nu par sigure în această privinţă). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguş. Der. ucigaş, s.m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s.m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s.f. (moarte, asasinat; chin, suferinţă), înv.; ucisătură (var. ucisură), s.f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaş, s.m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s.f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca).
(Dicţionarul etimologic român)
ucígă-l-crúcea s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucíde vb., ind. prez. l sg. şi 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. ucídă; ger. ucigând; part. ucís
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucígă-l-toáca s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ucídere s. f., g.-d. art. ucíderii; pl. ucíderi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuţă, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)
UCIGĂ-L CRÚCEA s. v. aghiuţă, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDE vb. v. omorî.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDE vb. v. distruge, nimici, omorî, sinucide.
(Dicţionar de sinonime)
UCÍDERE s. 1. v. omorâre. 2. v. crimă.
(Dicţionar de sinonime)