uitătură

UITĂTÚRĂ, uitături, s.f. Faptul de a se uita; privire, aruncătură de ochi. ♦ Fel de a se uita, de a privi; căutătură. – Uita + suf. -ătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UITĂTÚR//Ă ~i f. 1) Privire aruncată către cineva; ochitură. 2) Fel de a se uita al cuiva. /a (se) uita + suf. ~ătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

uitătúră s. f., g.-d. art. uitătúrii; pl. uitătúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
UITĂTÚRĂ s. 1. v. ochire. 2. v. privire.
(Dicţionar de sinonime)