uitare dex - definiţie, sinonime, conjugare
UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. şi intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-şi (mai) aduce aminte, a nu (mai) ţine minte. ♢ Expr. (Fam.) A şti cât au uitat alţii = a nu şti (mai) nimic. 2. Tranz. şi intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent faţă de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ţine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca şi cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracţie, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ţine la cineva; a refuza orice relaţii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecţie, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenţie; a lua în considerare. [Imper. şi: (II) uite !] – Lat. * oblitare (< oblitus).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UITÁRE, uitări, s.f. 1. Faptul de a uita, de a nu-şi aduce aminte (de cineva sau de ceva); lipsa oricărei amintiri. ♢ Uitare de sine = a) visare, reverie; b) nepăsare (altruistă) faţă de interesele proprii. ♢ Expr. A da (sau a lăsa) uitării (pe cineva sau ceva) = a nu se mai interesa, a înceta să mai iubească sau să-şi amintească (de cineva sau de ceva), a se sili să uite. ♦ Rătacire morală. 2.. Fig. Nefiinţă, neant. – V. uita.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-şi aminti. ~ să scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume trăieşte a pierde simţul realităţii. 2) A trata cu indiferenţă; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau fiinţe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziţia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracţii. /<lat. oblitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE UITÁ mă uit intranz. 1) A-şi îndrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ♢ ~ chiorâş a privi cu bănuială, duşmănos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ în gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu bănuială, cu neîncredere; b) a examina îndeaproape pe cineva. ~ în pământ a) a nu dori să vadă pe cineva; b) a-i fi ruşine să privească în ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dând ceva de înţeles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (în construcţii negative) A avea în vedere; a ţine cont; a căuta. ♢ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu răspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relaţii cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

UIT//ÁRE ~ări f. 1) v. A UITA şi A SE UITA. ♢ A da ~ării a nu se mai gândi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristică pentru cel absorbit de activitatea sau de gândurile sale. Cu ~ de sine neglijându-şi interesele proprii. A cădea în ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu există; inexistenţă; nefiinţă. /v. a (se) uita
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ţine minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ţine cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Puşcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, şi de aici „a rămîne nemişcat”, evoluţie care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuinţare a lui „a se uita” este încă în uz; şi se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuşi, mulţi autori deosebesc cele două sensuri, ca şi cum ar fi cuvinte diferite. Creţu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; şi Meyer-Lübke, apud Puşcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te), interj. (priveşte, vezi), în loc de uită-te, cf. iată şi Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care priveşte, spectator); uitătură, s.f. (privire); uitucie, s.f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).
(Dicţionarul etimologic român)

úite-pópa-nu-e-pópa s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

uitá vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. şi pl. úită; imper. 2 sg. (dă uitării) úită, (priveşte) úită-te/úite
(Dicţionar ortografic al limbii române)

uitáre s. f., g.-d. art. uitării; pl. uitări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
UITÁ vb. I. 1. (Olt. şi Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ţi spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Şi-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea.
(Dicţionar de sinonime)

UITÁRE s. v. neglijare.
(Dicţionar de sinonime)

UITÁRE s. v. inexistenţă, neant, nefiinţă, nimic.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A uita ≠ a memora, a memoriza
(Dicţionar de antonime)

Uitareneuitare
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ui uit uita uitar

Cuvinte se termină cu literele: re are tare itare