umili dex - definiţie, sinonime, conjugare
UMÍL, -Ă, umili, -e, adj. 1. Care are o atitudine modestă, de om simplu, sărac, fără pretenţii; care are o atitudine supusă, ascultătoare, smerită. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) Care arată, trădează, denotă pe omul umil (1), caracteristic unui om umil. ♦ (Despre obiecte, locuri etc.) Sărăcăcios. – Din lat. humilis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) pune într-o situaţie de inferioritate (neîndreptăţită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie faţă de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. u m i l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

UMÍL ~ă (~i, ~e) şi adverbial 1) (despre persoane) Care vădeşte un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simplă; lipsit de pretenţii; modest. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere şi prin modestie. Manieră ~ă. Voce ~ă. 4) rar (despre obiecte, încăperi, locuri etc.) Care denotă sărăcie; caracterizat prin sărăcie; sărăcăcios. /<lat. humilis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A UMIL//Í ~ésc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE UMIL//Í mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situaţie de inferioritate faţă de cineva (pentru a-şi atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate faţă de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

umilí (-lésc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creştineşte. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influenţat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micşora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s.f. (căinţă, mustrare de cuget), înv.; umilinţă, s.f. (înv., devoţiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
(Dicţionarul etimologic român)

UMÍL, -Ă adj. 1. (Despre oameni) Care are sentimentul, conştiinţa lipsei sale de valoare, a inferiorităţii lui; smerit, modest. 2. (Fig.) Cu o înfăţişare neîngrijită, urâtă. ♦ Neînsemnat; simplu, modest. ♦ Sărac, sărăcăcios. [< lat. humilis, cf. it. umile].
(Dicţionar de neologisme)

UMÍL, -Ă adj. 1. care are sentimentul, conştiinţa lipsei sale de valoare, a inferiorităţii lui; smerit, modest. 2. (fig.) cu o înfăţişare neîngrijită, urâtă. ♢ neînsemnat; simplu, modest. ♢ sărac, sărăcăcios. (< lat. humilis)
(Marele dicţionar de neologisme)

umíl adj. m., pl. umíli; f. sg. umílă, pl. umíle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

umilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. umileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
UMÍL adj. 1. v. supus. 2. smerit, (fam.) spăsit. (Avea o figură ~.) 3. v. servil. 4. v. biet. 5. v. ne-însemnat. (Deţinea o funcţie ~.) 6. v. modest. 7. v. sărăcăcios. 8. mizerabil, sărac, sărăcăcios. (Un interior ~.)
(Dicţionar de sinonime)

UMILÍ vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în faţa divinităţii.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: um umi umil

Cuvinte se termină cu literele: li ili mili