UMILÍ, umilesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) pune într-o situaţie de inferioritate (neîndreptăţită); a (se) înjosi. 2. Refl. A adopta o atitudine de supunere, de smerenie faţă de cineva sau de ceva. – Din sl. umiliti. Cf. u m i l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UMILÍT, -Ă, umiliţi, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilinţă; umil. ♦ Ruşinat. 2. Care este plin de umilinţe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viaţă mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A UMIL//Í ~ésc tranz. A face să se umilească. /<sl. umiliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE UMIL//Í mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situaţie de inferioritate faţă de cineva (pentru a-şi atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate faţă de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
UMILÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A UMILI şi A SE UMILI. 2) şi substantival Care duce o viaţă umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
umilí (-lésc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creştineşte. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influenţat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micşora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s.f. (căinţă, mustrare de cuget), înv.; umilinţă, s.f. (înv., devoţiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
(Dicţionarul etimologic român)
umilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. umileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
UMILÍ vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în faţa divinităţii.)
(Dicţionar de sinonime)
UMILÍT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UMILÍT, -Ă, umiliţi, -te, adj. 1. Cu atitudine supusă, smerită, plecată; care exprimă umilinţă; umil. ♦ Ruşinat. 2. Care este plin de umilinţe, de jigniri, de lipsuri. ♦ (Substantivat) Om care duce o viaţă mizeră, care suportă jigniri, lipsuri. 3. (Rar) Simplu, modest, neînsemnat; sărac (2). – V. umili.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE UMIL//Í mă ~ésc intranz. 1) A se pune în mod voit într-o situaţie de inferioritate faţă de cineva (pentru a-şi atinge anumite scopuri); a deveni umil; a se înjosi. 2) A adopta în mod voit o atitudine de inferioritate faţă de cineva sau de ceva. /<sl. umiliti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
UMILÍ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A UMILI şi A SE UMILI. 2) şi substantival Care duce o viaţă umilă, plină de lipsuri. /v. a (se) umili.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
umilí (-lésc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se căi, a avea o atitudine smerită, a se comporta creştineşte. – 2. A se înjosi. – Var. înv. omili. Sl. umiliti sę „a se căi” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 196; Tiktin). În sensul al doilea, care pare modern, trebuie să fi influenţat fr. humilier. Der. propusă de Scriban, din sl. umaliti „a micşora”, nu pare probabilă. – Der. umilenie, s.f. (căinţă, mustrare de cuget), înv.; umilinţă, s.f. (înv., devoţiune, pietate; smerenie); umil, adj. (modest, smerit), din lat. humilis (sec. XIX), asociat cuvintelor precedente; umilitor, adj. (înjositor).
(Dicţionarul etimologic român)
umilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. umilésc, imperf. 3 sg. umileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. umileáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
UMILÍ vb. 1. v. ploconi. 2. v. înjosi. 3. v. degrada. 4. a se smeri. 5. a se pleca, a se smeri, a se supune. (Se ~ în faţa divinităţii.)
(Dicţionar de sinonime)
UMILÍT adj. 1. v. înjosit. 2. v. supus.
(Dicţionar de sinonime)