undi
[Conjugare]
UNDÍ1, undesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A pescui cu undiţa. ♦ Fig. A sonda, a iscodi. – Din sl. onditi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UNDÍ2 vb. IV. v. unda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A UND//Í ~ésc tranz. 1) (peşte) A pescui cu undiţa. 2) fig. (informaţii) A culege câte puţin în mod indirect. /<sl. onditi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
undí (-désc, -ít), vb. – A pescui cu undiţa. Sl. ąditi (Tiktin). – Der. undiţă, s.f. (vargă de pescuit), mr. uniţă, din sl. ądica (Miklosich, Slaw. Elem., 54; Cihac, II, 439; Byhan 323; Conev 74), cf. bg. vădica (› megl. vondiţă); unghiţă, s.f. (undiţă), în Trans., pare var. dialectală (după Byhan 323 şi Conev 52, din sl. ągricĭ).
(Dicţionarul etimologic român)
undí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. undésc, imperf. 3 sg. undeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. undeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
undí, undésc, vb. IV (reg.) 1. a pescui cu undiţa. 2. a căuta cu lingura prin fiertură o bucată de carne, de peşte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
UNDÍ2 vb. IV. v. unda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
undí (-désc, -ít), vb. – A pescui cu undiţa. Sl. ąditi (Tiktin). – Der. undiţă, s.f. (vargă de pescuit), mr. uniţă, din sl. ądica (Miklosich, Slaw. Elem., 54; Cihac, II, 439; Byhan 323; Conev 74), cf. bg. vădica (› megl. vondiţă); unghiţă, s.f. (undiţă), în Trans., pare var. dialectală (după Byhan 323 şi Conev 52, din sl. ągricĭ).
(Dicţionarul etimologic român)
undí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. undésc, imperf. 3 sg. undeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. undeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
undí, undésc, vb. IV (reg.) 1. a pescui cu undiţa. 2. a căuta cu lingura prin fiertură o bucată de carne, de peşte.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)