ungur dex - definiţie, sinonime, conjugare

ungur

[Sinonime]
ÚNGUR, unguri, s.m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÚNGUR ~i m. Persoană care face parte din populaţia de bază a Ungariei sau este originară din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

úngur (-ri), s.m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s.f. (maghiară); ungurean, s.m. (român din Transilvania); ungureancă, s.f. (româncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungureşte, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s.f. (naţia ungurească); ungurism, s.n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza).
(Dicţionarul etimologic român)

AUSTRO-UNGARIA, monarhie dualistă condusă de împăratul Austriei (concomitent şi rege al Ungariei), creată în 1867, în urma înţelegerii dintre cercurile conducătoare din Austria şi Ungaria. S-a destrămat în 1918, în condiţiile înfrîngerii suferite în primul război mondial şi ale avîntului mişcării de eliberare naţională a popoarelor subjugate, care au dus la formarea statelor naţionale Austria, Ungaria şi Cehoslovacia; o parte a terit. anexate de fostul Imp. Austro-Ungar s-au unit cu Polonia, Italia, Iugoslavia şi România. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. I A-C, Editura Enciclopedică, 1993)
(Dicţionar enciclopedic)

úngur s. m., pl. únguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
BARBA-ÚNGURULUI s. v. garofiţă.
(Dicţionar de sinonime)

ÚNGUR s. maghiar.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: un ung ungu

Cuvinte se termină cu literele: ur gur ngur