unu dex - definiţie, sinonime, conjugare

unu

ÚNU, ÚNA num. card. (Când precedă un substantiv are forma un, o; când ţine locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul număr din seria numerelor naturale, care reprezintă unitatea şi se indică prin cifrele 1 şi I. ♢ (În corelaţie cu „doi”, dă ideea de aproximaţie) Vei petrece o zi sau două. ♢ Loc. adj. Tot unul şi unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ♢ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fără însoţitor. Până la unul = toţi, în unanimitate. (Sudat; cu formă feminină şi valoare neutră) întruna sau tot întruna = mereu. ♢ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alături, nedespărţiţi. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face să fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o ţine una (şi bună) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încăpăţâna în susţinerea unei păreri. ♢ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de „câte”, formează num. distributiv corespunzător) Venea numai câte unul să mă vadă. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ♢ (În corelaţie cu „doi”, dă ideea de aproximaţie) Mai trăsese câte-o duşcă-două de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ♢ (Folosit pentru întărirea pronumelui personal) Eu unul mă duc să deschid uşa. 3. (Adjectival) Acelaşi, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negaţie sau în propoziţii negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÚNU1 m. 1) Număr constând dintr-o unitate. 2) Cifra 1 sau I. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. unus, ~a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÚNU2 úna num. card. 1) (când determină un substantiv, sunt folosite formele un, o) Primul număr care stă la baza numerotaţiei şi reprezintă o cantitate egală cu o unitate; trei minus doi. 2) (cu valoare de num. ord.) Care precedă pe al doilea; întâi. /<lat. unus, ~a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

douăzéci şi únu num. m., f. douăzéci şi úna
(Dicţionar ortografic al limbii române)

únu num. m., g.-d. únuia; f. úna, g.-d. úneia
(Dicţionar ortografic al limbii române)

tot úna adv. + adv. (ţine-o înainte tot una), adv. + num. (tot una şi una)
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: un

Cuvinte se termină cu literele: nu