urâți dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÚRA1 interj. Exclamaţie care exprimă însufleţire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conţin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÁT2, uraţi, s.m. (Chim.) Sare a acidului uric. – Din fr. urate.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÂŢÍ, urâţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. A face să devină sau a deveni urât; a (se) sluţi, a (se) poci. – Din urât.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÎ, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A avea un puternic sentiment de antipatie, de duşmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A i se urî cu viaţa = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URẤT, -Ă, (I) urâţi, -te, adj., (II) adv., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are o înfăţişare neplăcută, care este lipsit de frumuseţe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezeşte repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptăţii, bunei-cuviinţe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ♢ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu duşmănie pe cineva. III. S.n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupaţie, de viaţă banală etc.; plictiseală; indispoziţie. ♢ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ♢ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-şi face de urât = a se distra, a-şi alunga plictiseala. A ţine cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune faţă de cineva sau de ceva. – V. urî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecţiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea pluguşorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu pluguşorul; a hăi. /<lat. orare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÚRA interj. (se foloseşte pentru a exprima entuziasm colectiv, însufleţire generală, cu ocazia unor manifestări publice, a unor solemnităţi sau pentru a îndemna la atac pe câmpul de luptă). /<rus. ura, fr. hourra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A URÂŢ//Í ~ésc tranz. A face să se urâţească; a sluţi; a poci. /Din urât
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE URÂŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi pierde frumuseţea; a deveni urât; a se poci; a se sluţi. /Din urât
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etc.) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din duşmănie). ♢ ~ de moarte a duşmăni cumplit. /<lat. horrire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relaţii de duşmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ♢ A i ~ cu viaţa a nu mai dori să trăiască. /<lat. horrire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

URÂT1 adv. Într-un mod neplăcut; displăcut. ♢ A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu duşmănie. /v. a (se) urî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

URÂT2 n. 1) Stare a omului care se plictiseşte; depresiune sufletească uşoară (cauzată de lipsa interesului); plictiseală. ♢ A muri de ~ a se plictisi grozav. A-i ţine cuiva de ~ a face tot posibilul pentru a ridica dispoziţia cuiva; a distra pe cineva. 2) Ceea ce întruchipează lipsa frumuseţii şi a armoniei. /v. a (se) urî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

URÂ//T3 ~ (~ţi, ~te) 1) şi substantival Care este neplăcut la înfăţişare; lipsit de frumuseţe şi armonie. ♢ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviinţe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoţiona, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Şeineanu, Semasiol., 86; Puşcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s.f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. oraţie; urat, s.n. (felicitare); urător, s.m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s.f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s.f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobeşte căciuliţa tinerilor morţi) în Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

urî (-rắsc, -ît), vb. – 1. A duşmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Puşcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s.f. (duşmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arţăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s.f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoşenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăşte); urîţi, vb. (a sluţi); urîţenie, s.f. (hidoşenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).
(Dicţionarul etimologic român)

URÁT s.m. Sare sau ester al acidului uric. [< fr. urate].
(Dicţionar de neologisme)

ÚRA1 I. interj. exclamaţie care exprimă aprobare, entuziasm. II. s. n. (pl.) strigăt entuziast de aprobare, de adeziune; aclamaţie. (< rus. ura, fr. hourra)
(Marele dicţionar de neologisme)

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorinţă de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)
(Marele dicţionar de neologisme)

URÁT s. m. sare a acidului uric. (< fr. urate)
(Marele dicţionar de neologisme)

úra interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. şi pl. ureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urát (chim.) s. m., pl. uráţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urâţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urâţésc, imperf. 3 sg. urâţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urâţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. urăsc, imperf. 3 sg. urá; conj. prez. 3 sg. şi pl. uráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urât s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
URA interj. trăiască!, vivat!
(Dicţionar de sinonime)

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îţi ~ mult bine.)
(Dicţionar de sinonime)

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.
(Dicţionar de sinonime)

URÂŢÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluţi, a (se) strâmba, (pop. şi fam.) a (se) scălâmbăia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. şi Bucov.) a (se) şonţi, (înv.) a (se) grozăvi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)
(Dicţionar de sinonime)

URÎ vb. 1. v. duşmăni. 2. v. plictisi.
(Dicţionar de sinonime)

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.
(Dicţionar de sinonime)

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. şi fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleş, (Mold.) balcâz, (Mold. şi Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) şui. (O fiinţă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluţit, strâmb, strâmbat, urâţit, (reg.) stropşit, zgâmboit, (Mold.) şonţit. (O faţă ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.
(Dicţionar de sinonime)

URÂT s. v. aversiune, dezgust, greaţă, îngreţoşare, oroare, repulsie, scârbă, silă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) urî ≠ a (se) îndrăgi, a (se) iubi
(Dicţionar de antonime)

Urât ≠ arătos, chipeş, drag, frumos
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur ura urat

Cuvinte se termină cu literele: ti ati rati