urdă dex - definiţie, sinonime, conjugare

urdă

[Sinonime]
ÚRDĂ s.f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obţine prin fierberea şi închegarea zerului gras rămas de la prepararea caşului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperită cu peri cenuşii şi cu flori albe (Cardaria draba). - Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÚRD//Ă f. Produs lactat secundar, obţinut prin fierberea zerului rămas după prepararea caşului. ♢ ~a-vacii plantă erbacee cu flori grupate în racem, care creşte prin semănături şi pe marginea drumurilor. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

úrdă (-de), s.f. – Un fel de brînză care se scoate din zer fiert. – Mr., megl. urdă. Origine incertă. Poate ar trebui să se pornească de la tc. hurde „drojdie, rest”, căci e vorba de rezultatul uscat al resturilor de zer. Istoric, această soluţie nu e imposibilă, căci mulţi termeni de păstorit sînt de origine turcă, cf. cioban, maia, odaie, caşcaval etc. Fonetismul nu este clar; poate trebuie să se admită o influenţă a lui urdoare „puchină”, cu care este uşor de asociat (cf. numele său germ. Augenbutter). Celelalte ipoteze nu sînt mai convingătoare: dintr-un cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 307); dintr-un tracic *urida legat de gr. οὐρòς „zer” (Philippide, II, 739; Pascu, Arch. Rom., VI, 224; Pascu, I, 192); din alb. urdhë „iederă” (Weigand, Jb., XVI, 229), cuvînt tradiţional balcanic, legat de alb. udhós „brînză” (Hoeg 152); din gr. ỏρώδης „seros” (Giuglea, Dacor., III, 582-87; Diculescu, Elementele, 454), ipoteză seducătoare, dar care nu pare posibilă fonetic. Mag. orda, urda, pe care Cihac, II, 537 îl cita drept etimon al rom., este de origine rom. (Edelspacher 24). Tot din rom. provin ngr. οὔρδα (Meyer, Neugr. St., II, 77; Murnu 37), bg. urda (Capidan, Raporturile, 214), sb., slov., rut., ceh. urda, pol. horda (Miklosich, Wander., 11, 20, 22; Candrea, Elemente, 401), rus. urda (Vasmer, III, 188). – Der. urdi, vb. (a face urdă); urdar, s.n. (vergea de mestecat zerul).
(Dicţionarul etimologic român)

úrda-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úrdă s. f., g.-d. art. úrdei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
URDA-VÁCII s. v. hreniţă.
(Dicţionar de sinonime)

URDA-VÁCII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniţă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur urd

Cuvinte se termină cu literele: da rda