urează dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÚRA1 interj. Exclamaţie care exprimă însufleţire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorinţă de bine (cu prilejul unei aniversări, al unui început de acţiune etc.); a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conţin urări, când se umblă cu colindul. – Lat. orare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A URÁ uréz 1. tranz. 1) (sănătate, noroc, fericire etc.) A dori cu o deosebită afecţiune (cu prilejul unei aniversări, al celebrării căsătoriei etc.). 2) A felicita prin recitarea pluguşorului (în seara de Anul Nou); a hăi. 2. intranz. A umbla de la casă la casă, în seara de Anul Nou, cu pluguşorul; a hăi. /<lat. orare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÚRA interj. (se foloseşte pentru a exprima entuziasm colectiv, însufleţire generală, cu ocazia unor manifestări publice, a unor solemnităţi sau pentru a îndemna la atac pe câmpul de luptă). /<rus. ura, fr. hourra
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoţiona, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Şeineanu, Semasiol., 86; Puşcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s.f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. oraţie; urat, s.n. (felicitare); urător, s.m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s.f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s.f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobeşte căciuliţa tinerilor morţi) în Munt.
(Dicţionarul etimologic român)

UREÁZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon şi amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].
(Dicţionar de neologisme)

ÚRA1 I. interj. exclamaţie care exprimă aprobare, entuziasm. II. s. n. (pl.) strigăt entuziast de aprobare, de adeziune; aclamaţie. (< rus. ura, fr. hourra)
(Marele dicţionar de neologisme)

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorinţă de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare)
(Marele dicţionar de neologisme)

UREÁZĂ s. f. inzimă care acţionează asupra ureei, descompunând-o în amoniac şi bioxid de carbon. (< fr. uréase)
(Marele dicţionar de neologisme)

úra interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urá vb., ind. prez. 1 sg. uréz, 3 sg. şi pl. ureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
URA interj. trăiască!, vivat!
(Dicţionar de sinonime)

URÁ vb. 1. a da. (I-a ~ „bună seara”.) 2. a dori, a pofti, (înv.) a prii. (Îţi ~ mult bine.)
(Dicţionar de sinonime)

URÁ vb. v. binecuvânta, blagoslovi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur ure urea ureaz

Cuvinte se termină cu literele: za aza eaza reaza