uric dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÚRIC1 adj. (În sintagma) Acid uric = acid organic natural care se găseşte în sânge şi în urină, rezultat din arderea proteinelor în procesul metabolic. – Din fr. urique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÍC2, urice, s.n. 1. (În evul mediu, în Moldova şi în Maramureş) Moşie boierească sau mănăstirească care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate veşnică sau de donaţie acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. şi: úric] – Din magh. örök.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URÍ//C ~ce n. 1) (în Moldova medievală) Proprietate funciară feudală, care se transmitea prin moştenire. 2) Carte domnească de proprietate ereditară; carte de danie. /<ung. örök
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

úric (-ce), s.n. – 1. Moştenire, fermă, proprietate rurală transmisă prin succesiune. – 2. Înscris de confirmare a unei moşteniri. – 3. Document, hrisov. – Mag. örök (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). Der. din sl. urokŭ „sentinţă” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441) nu este posibilă. Apare în documentele slavorom. din 1392. – Der. uricar, s.m. (logofăt, pisar).
(Dicţionarul etimologic român)

ÚRIC adj.m. Acid uric = acid organic care se găseşte în urină şi în sânge, fiind rezultat din arderea proteinelor. [< fr. urique].
(Dicţionar de neologisme)

ÚRIC adj. acid ~ = acid organic în urină şi în sânge, din arderea proteinelor. (< fr. urique)
(Marele dicţionar de neologisme)

úric adj. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

uríc s. n., pl. uríce
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÚRIC s. v. act, document, dovadă, hârtie, hrisov, izvor, înscris, piesă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur uri

Cuvinte se termină cu literele: ic ric