urioc
urióc (-oáce), s.n. – Primele fire ale urzelii. – Var. uruioc, Trans. orioş. Sb. urivak „sfoară” (Candrea), rut. uri(v)ok „capăt” (Scriban). Nu este posibilă der. din sl. urezati „a tăia” (Candrea, II, 310) nici din gr. οὐρίαχος „capăt” (Diculescu, Elementele, 465). Uruioc, s.n. (Mold., coardă), citat numai de Damé, este acelaşi cuvînt.
(Dicţionarul etimologic român)
urióc (uruióc), uriócuri (uruiócuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire neţesute la capătul stofei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
(Dicţionarul etimologic român)
urióc (uruióc), uriócuri (uruiócuri), s.n. (reg.) piedin, frimbie, fire neţesute la capătul stofei.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)