urma dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinţă a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expr. A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calităţile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai şti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai şti nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obţine unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârşit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârşit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Loc. adv. În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârşit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârşitul unui şir, unei succesiuni; în sfârşit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârşitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moştenire de la cineva. ♢ Expr. A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alţii pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinţă, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafaţă. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafaţă intersectează altă suprafaţă. – Lat. *orma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÚRM//Ă ~e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafaţă oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ♢ A da de ~ a dispune de informaţia necesară. A-i da (cuiva) de ~ (sau a şti de ~a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără ~ a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârşitul unei acţiuni sau al unui fenomen. ♢ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârşit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viaţă. La ~ a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârşit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau până la ~) în (la) sfârşit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea ţine de alţii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alţii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A URM//Á ~éz 1. tranz. 1) şi fig. (fiinţe) A însoţi mergând în urmă. 2) (indici ai direcţiei) A ţine fără abatere. ~ drumul. 3) (indicaţii, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învăţământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acţiuni începute mai înainte) A desfăşura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziţii completive) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziţii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susţină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcţie (cuiva). A-i ~ unui şef de secţie. 3) A succeda în timp sau în spaţiu. După sâmbătă ~ează duminică. ♢ Va urma formulă care se scrie la sfârşitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligaţia; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

úrmă (-me), s.f. – 1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului şi a încălţămintei. – 5. Loc de obîrşie. – 6. Rezultat, consecinţă. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrşit, la sfîrşit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidenţa cu it. orma şi cu alb. gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi gr. ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna şi „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; cf. Puşcariu 1835, şi împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicaţie, care se menţionează mai des, din gr. ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (cf. rezultatele fonetice şi semantice semnalate mai inainte faţă de ven. usmar, v. fr. osmer, sp. husmear, port. husmar), cf. adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în aşa fel încît diferenţa fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Der. urma, vb. (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adj. (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, vb. (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiţie), cu sensurile fr. poursuivre; urmăritor, s.m. (persoană care urmăreşte); urmaş, s.m. (descendent, progenitură; moştenitor al tronului); urmatic, adj. (Olt., care e cel mai tînăr dinte fraţi); următor, adj. (care urmează); urmi, vb. (a moşteni), înv. – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), şi poate, rut. húrma, húrba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (cf. Berneker 378).
(Dicţionarul etimologic român)

pe úrmă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în úrma loc. prep,
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úrmă s. f., g.-d. art. úrmei; pl. úrme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

prin urmáre loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. şi pl. urmeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristeţe.) 8. v. sfârşit.
(Dicţionar de sinonime)

ÚRMĂ s. v. consecinţă, efect, repercusiune, rezultat, urmare.
(Dicţionar de sinonime)

URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toţii.) 2. v. însoţi. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcţie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A urma ≠ a preceda
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur urm

Cuvinte se termină cu literele: ma rma