urmare

URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreună cu cineva, a însoţi. ♦ Tranz. A fi alături de cineva (într-o acţiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. şi intranz. A respecta o anumită indicaţie primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. şi intranz. A frecventa o formă de învăţământ. 4. Tranz. şi intranz. A veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-şi avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. şi intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urmă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URMÁRE, urmări, s.f. 1. Acţiunea de a urma şi rezultatul ei. ♢ Loc. conj. Prin (sau, înv., în) urmare = aşadar, deci. ♦ Consecinţă, efect. 2. (Înv.) Procedeu, faptă, purtare. – V. urma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A URM//Á ~éz 1. tranz. 1) şi fig. (fiinţe) A însoţi mergând în urmă. 2) (indici ai direcţiei) A ţine fără abatere. ~ drumul. 3) (indicaţii, recomandări, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinări cu substantive care indică un domeniu sau o formă de învăţământ) A frecventa făcând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (acţiuni începute mai înainte) A desfăşura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propoziţii completive) A decurge în mod firesc; a reieşi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propoziţii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~ează să susţină examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urmă (după cineva sau după ceva). ~ după trăsură. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o funcţie (cuiva). A-i ~ unui şef de secţie. 3) A succeda în timp sau în spaţiu. După sâmbătă ~ează duminică. ♢ Va urma formulă care se scrie la sfârşitul unui fragment dintr-un text pentru a indica că va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligaţia; a trebui. ~ează să plece. /Din urmă
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

URM//ÁRE ~ări f. 1) v. A URMA. 2) Fapt care rezultă dintr-o acţiune; rezultat; efect; consecinţă. ♢ Prin ~ aşadar; vasăzică; deci. 3) Prelungire a ceva început mai înainte; continuare. [G.-D. urmării] /v. a urma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

în úrma loc. prep,
(Dicţionar ortografic al limbii române)

prin urmáre loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pe úrmă loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urmá vb., ind. prez. 1 sg. urméz, 3 sg. şi pl. urmeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urmáre s. f., g.-d. art. urmării; pl. urmări
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu toţii.) 2. v. însoţi. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se înşira, a se înşirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele după altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în funcţie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.
(Dicţionar de sinonime)

URMÁRE s. 1. continuare. (~ în numărul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în funcţie.) 3. frecventare. (~ unei forme de învăţământ.) 4. v. consecinţă.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
A urma ≠ a preceda
(Dicţionar de antonime)