ursire dex - definiţie, sinonime, conjugare
URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credinţele şi basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URSÍRE, ursiri, s.f. Faptul de a ursi. – V. ursi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A URS//Í ~ésc tranz. (în superstiţii şi în creaţia folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viaţa unei fiinţe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ursí (-sésc, -ít), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa şi der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greşită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Puşcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s.n., predestinaţie, destin; s.m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s.f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s.m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s.f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.
(Dicţionarul etimologic român)

ursí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urseáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ursíre s. f., g.-d. art. ursírii; pl. ursíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNĂTARCĂ URSEÁSCĂ s v. pita-vacii.
(Dicţionar de sinonime)

URSÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur urs ursi ursir

Cuvinte se termină cu literele: re ire sire rsire