urzica dex - definiţie, sinonime, conjugare
URZÍCĂ, urzici, s.f. 1. Gen de plante erbacee din familia urticaceelor, cu tulpina şi frunzele acoperite cu peri urticanţi, folosite în industria textilă, în medicină şi în alimentaţie (Urtica); plantă din acest gen. ♢ Compus: urzică-moartă = plantă erbacee medicinală cu flori roşii-purpurii (Lamium maculatum). 2. Ţesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecţionează saci. 3. Compus: (Zool.) urzică-de-mare = nume dat mai multor specii de actinii ale căror tentacule sunt urticante. – Lat. urdica (= urtica).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) produce o usturime dureroasă (şi o băşicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URZÍ//CĂ ~ci f. 1) Plantă cu tulpina erectă, având frunze opuse, inegal dinţate, acoperite (ca şi tulpina) de peri urticanţi, folosită în industria textilă, în medicină şi ca aliment. ♢ ~-moartă plantă erbacee asemănătoare cu urzica, dar cu peri neurticanţi şi cu flori albe sau roşii-purpurii. 2) Ţesătură pentru saci, confecţionată din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A URZICÁ urzíc tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alţi factori de acest gen) A supune unei senzaţii de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înţepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE URZICÁ mă urzíc intranz. A simţi usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

urzićă (-ci), s.f. – Plantă din familia urticaceelor (Urtica dioica, U. urens). – Mr. urdzîca, megl. urzică, istr. urzikę. Lat. urtῑca (Puşcariu 1840; REW 9090), cf. it. ortica, prov., cat., sp., port. ortiga, fr. ortie. Trecerea lui tizi este anormală, totuşi cf. abruz. ardica, sicil. firdica, arag. jordiga, (x)ordiga ‹ lat. *urdica, care s-a vrut să se explice printr-o contaminare cu gr. ἀδίϰη „urzică” (Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 145; cf. Meyer, Alb. St., IV, 114), sau, mai puţin probabil, cu ardere (Meyer-Lübke, Archiv., CLXVI, 59; cf. împotrivă Corominas, III, 583). – Der. urzica, vb. (a bate cu urzica); urzicar, s.n. (loc de urzici; s.m., fluture, Vannesa urticae); urzicea, s.f. (varietate, de urzică, Urtica urens); urzicuţă, s.f. (verbină). Urzicariu, s.n. (Trans., cearşaf) nu pare clar. – Der. neol. urticarie, s.f., din fr. urticaire.
(Dicţionarul etimologic român)

urzícă-moártă s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urzícă-de-máre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urzícă s. f., g.-d. art. urzícii; pl. urzíci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urzicá vb., ind. prez. 1 sg. urzíc, 3 sg. şi pl. urzícă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
URZICĂ MOÁRTĂ s. v. paracherniţă.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ CRĂIÁSCĂ s. v. urzică mică.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ CREÁŢĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
(Dicţionar de sinonime)

URZICA-RÁŢEI s. v. măcrişul, calului, ştevie.
(Dicţionar de sinonime)

URZÍCĂ s. (BOT.) urzică chinezească (Bochmeria nivea) = ramie; urzică mică (Urtica urens) = (reg.) oieşea, urzicea, urzică crăiască, urzică iute; urzică moartă = a) (Lamium purpureum) sugel, (reg.) ţigancă; b) (Lamium album) sugel alb, (reg.) fata-mâţei, urzică albă, urzică creaţă.
(Dicţionar de sinonime)

URZÍCI s. pl. v. mireasă.
(Dicţionar de sinonime)

URZICĂ-NEÁGRĂ s. v. buberic.
(Dicţionar de sinonime)

URZICÁ vb. v. băşica.
(Dicţionar de sinonime)

URZICÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur urz urzi urzic

Cuvinte se termină cu literele: ca ica zica rzica