urşi dex - definiţie, sinonime, conjugare
URS, urşi, s.m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blană brună-negricioasă sau roşcată, cu botul ascuţit şi cu coada scurtă (Ursus arctos). ♢ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana albă, care trăieşte în regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din pădure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur că-l poţi obţine. A trage nădejde ca ursul de coadă = a nădăjdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în număr foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Boţ de mămăligă cu brânză la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care susţin talpa prispei la casele ţărăneşti. – Lat. ursus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URSÍ, ursesc, vb. IV. Tranz. (În credinţele şi basmele populare) A hotărî dinainte soarta unei fiinţe sau a unui lucru; a meni, a predestina. ♦ A face cuiva farmece, vrăji. – Din ngr. oríso (viit. lui orízo).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

URS urşi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi şi masiv, cu blană deasă, de obicei de culoare brună, cu botul alungit şi coadă scurtă. ♢ ~ alb (sau polar) urs cu blana albă răspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multă lume să privească ceva neobişnuit. De când avea ~ul coadă din timpuri foarte îndepărtate. ~ul nu joacă de voie, ci de nevoie constrângerea e necesară pentru acei care nu înţeleg de bună voie (că trebuie să facă ceva). Cum merge ~ul la deal încet şi apăsat; greoi. Mierea-~ului plantă erbacee de pădure, având tulpina erectă, slab ramificată, cu frunze late, păroase şi cu flori mici, roşii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi şi mătăhălos. ♢ A trăi ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viaţă retras. 3) reg. Boţ de mămăligă cu brânză în mijloc; cocoloş; bulz. /<lat. ursus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A URS//Í ~ésc tranz. (în superstiţii şi în creaţia folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor (soarta, viaţa unei fiinţe); a sorti; a meni; a hărăzi; a predestina; a soroci. /<ngr. oríso
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

urs (-şi), s.m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascuţit şi coada scurtă (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Boţ de mămăligă cu brînză la mijloc. – 3. Strung, şurub. – 4. Stîlpul prispei. – 5. Un anumit joc în timpul priveghiurilor. – 6. Persoană ursuză, neprietenoasă. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ŭrsus (Puşcariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaică, s.f. (femela ursului; coşul sobei; unul din cei patru stîlpi susţinători ai morii; Arg., femeie uşoară); ursei (var. ursuleţ), s.m. (pui de urs); ursar, s.m. (ţigan care dresează urşi făcîndu-i să joace); ursărească, s.f. (dans popular); ursăreşte, adv. (ca ursarii); ursărime, s.f. (cartier de ţigani); ursăriţă, s.f. (nevastă de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietăţi de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s.n., stîlpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie uşoară” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursă, s.f. (ursoaică); ursulină, s.f. (călugăriţă catolică dintr-un anumit ordin).
(Dicţionarul etimologic român)

ursí (-sésc, -ít), vb. – 1. A predestina, a determina soarta sau o anume stare superioară în viitorul unei persoane. – 2. A meni, a ordona, a semnala. – Var. ursa şi der. Mr. ursescu, ursire. Ngr. ỏρίζω, viitor ỏρίσω „a determina” (Pascu, II, 98; Tiktin; Candrea), cf. bg. orisvam. După părerea greşită a lui Cihac, II, 203, cuvînt identic cu a urzi cf. împotrivă Puşcariu 1839. – Der. ursit, adj. (predestinat; s.n., predestinaţie, destin; s.m., tînăr predestinat să fie bărbatul unei femei, viitor logodnic); ursită, s.f. (destin, soartă; viitoare logodnică); ursitor, s.m. (prezicător, ghicitor); ursitoare, s.f. (soartă, personificare antropomorfică a predestinării; prezicătoare, ghicitoare; femeie care conduce jocurile de ajun), cuvînt de uz general (ALR, I, 241); preursi, vb. (a predestina), cuvînt creat după fr. prédestiner.
(Dicţionarul etimologic român)

ciuboţíca-úrsului s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

strúgurii-úrsului s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

miérea-úrsului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lába-úrsului-róşie (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lába-úrsului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs-de-máre s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs alb s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs s. m., pl. urşi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

urs polár s. m. + adj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ursí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ursésc, imperf. 3 sg. urseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. urseáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
UNGHIA-ÚRSULUI s. v. spin.
(Dicţionar de sinonime)

LABA-ÚRSULUI s. v. brânca-ursului, crucea-pământului, piciorul-caprei, piedicuţă.
(Dicţionar de sinonime)

FIERE-DE-ÚRS s. v. aloe.
(Dicţionar de sinonime)

ZIUA ÚRSULUI s. v. întâmpinarea domnului.
(Dicţionar de sinonime)

MIEREA-ÚRSULUI s. v. cuscrişor, melisă, omag, roiniţă, tătăneasă.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-ÚRSULUI s. v. pedicută.
(Dicţionar de sinonime)

TALPA ÚRSULUI s. v. acantă, brânca-ursului, crucea-pământului, piedicuţă.
(Dicţionar de sinonime)

POMUL-ÚRSULUI s. v. scoruş.
(Dicţionar de sinonime)

CHIMENUL-ÚRSULUI s. v. brioală.
(Dicţionar de sinonime)

URS s. (ZOOL.) 1. (Ursus) (glumeţ) moş Martin. 2. urs alb (Ursus maritimus) = urs polar; urs polar = urs alb.
(Dicţionar de sinonime)

URS s. v. boţ, bulz, cocoloş, menghină.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNĂTARCĂ URSEÁSCĂ s v. pita-vacii.
(Dicţionar de sinonime)

URSÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina. 3. v. vrăji.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ur urs

Cuvinte se termină cu literele: si rsi