USCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A scoate sau a-şi pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzaţie puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, peşte pentru a le putea conserva. 3. Refl. şi tranz. A-şi pierde sau a face să-şi piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părţi ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-şi pierde seva; a se veşteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privaţiuni, a duce o viaţă grea. – Lat. exsucare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
USCÁT1 s.n. Uscare. – V. usca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
USCÁT2, -Ă, uscaţi, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeală; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fără ploaie sau fără zăpadă; secetos. ♦ (Despre pământ) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apă). ♦ (Despre gură sau gât) Care dă o senzaţie puternică de sete; lipsit de salivaţie. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de strălucire. ♦ (Despre ten, piele, păr) Lipsit de grăsime. ♦ (Despre tuse) Fără expectoraţie; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre fiinţe) Slab, uscăţiv; (despre organe sau părţi ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fără sevă; mort; veştejit, ofilit. II. 1. S.n. Suprafaţa litosferei neacoperită de apele oceanului planetar; pământ. ♢ Expr. A se zbate ca peştele pe uscat = a lupta cu mari greutăţi. A fi dracul pe uscat = a fi şiret, abil, rău. 2. S.n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A USCÁ usúc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ♢ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE USCÁ mă usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ♢ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzaţie puternică de sete. 2) (despre vegetaţie) A-şi pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre fiinţe) A slăbi tare (din cauza unei suferinţe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre ţesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
USCÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A USCA şi A SE USCA. ♢ A îndruga verzi şi ~te a vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeală. Stepă ~tă. Vânt ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, păr etc.) Care este lipsit de grăsime. 5) Care produce o senzaţie de arsură. Buze ~te. ♢ Tuse ~tă tuse seacă, fără flegmă. /v. a (se) usca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
USCÁT2 ~uri n. Înveliş exterior solid (neacoperit de ape) al globului pământesc. ♢ A se zbate ca peştele pe ~ a depune maximum de eforturi pentru a ieşi din impas. /v. a (se) usca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veşteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălţime în ţara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăţi, deoarece urere însemna atît „a arde” cît şi „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic ; usuc este formă modernă, explicată greşit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Creţu 379; Puşcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puţin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscăţiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s.f. (însuşirea de a fi uscat; secetă); uscat, s.n. (acţiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s.f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscăţele, s.f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).
(Dicţionarul etimologic român)
uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. şi pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. usúce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
uscát (suprafaţă, pământ, acţiune) s. n., (pământ) pl. uscáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
USCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. şi reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtosa. (Pâinea veche s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT adj. v. atrofiat, degenerat.
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT adj., s. 1. adj. zbicit, zvântat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. şi reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, veşted. (Frunză ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. întărit, tare. (Pâine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 15. s. pământ, (înv.) tărie. (Porţiune de ~ în mijlocul mării; a coborât din corabie pe ~.)
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT s. v. deshidratare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi
(Dicţionar de antonime)
A usca ≠ a uda, a umezi
(Dicţionar de antonime)
Uscat ≠ jilav, ploios, reavăn, ud, udat, umed, umezit, verde
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
USCÁT1 s.n. Uscare. – V. usca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A USCÁ usúc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ♢ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /<lat. exsucare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE USCÁ mă usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ♢ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzaţie puternică de sete. 2) (despre vegetaţie) A-şi pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre fiinţe) A slăbi tare (din cauza unei suferinţe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre ţesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /<lat. exsucare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
USCÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A USCA şi A SE USCA. ♢ A îndruga verzi şi ~te a vorbi mult şi fără rost; a pălăvrăgi. 2) (despre anotimpuri, zone climaterice, fenomene ale naturii) Care este lipsit de umezeală. Stepă ~tă. Vânt ~. 3) (despre voce) Care este lipsit de afectivitate, de armonie. 4) (despre piele, păr etc.) Care este lipsit de grăsime. 5) Care produce o senzaţie de arsură. Buze ~te. ♢ Tuse ~tă tuse seacă, fără flegmă. /v. a (se) usca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
USCÁT2 ~uri n. Înveliş exterior solid (neacoperit de ape) al globului pământesc. ♢ A se zbate ca peştele pe ~ a depune maximum de eforturi pentru a ieşi din impas. /v. a (se) usca
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
uscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veşteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălţime în ţara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăţi, deoarece urere însemna atît „a arde” cît şi „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic ; usuc este formă modernă, explicată greşit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Creţu 379; Puşcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puţin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscăţiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s.f. (însuşirea de a fi uscat; secetă); uscat, s.n. (acţiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s.f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscăţele, s.f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).
(Dicţionarul etimologic român)
uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. şi pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. usúce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
uscát (suprafaţă, pământ, acţiune) s. n., (pământ) pl. uscáturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
USCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. şi reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtosa. (Pâinea veche s-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT adj. v. atrofiat, degenerat.
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT adj., s. 1. adj. zbicit, zvântat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. şi reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, veşted. (Frunză ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. întărit, tare. (Pâine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 15. s. pământ, (înv.) tărie. (Porţiune de ~ în mijlocul mării; a coborât din corabie pe ~.)
(Dicţionar de sinonime)
USCÁT s. v. deshidratare.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umezi
(Dicţionar de antonime)
A usca ≠ a uda, a umezi
(Dicţionar de antonime)
Uscat ≠ jilav, ploios, reavăn, ud, udat, umed, umezit, verde
(Dicţionar de antonime)