vânt dex - definiţie, sinonime, conjugare

vânt

[Sinonime]
VÂNT, vânturi, s.n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferenţa de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ♢ Vânt rău = întâmplare nenorocită care loveşte pe cineva. ♢ Loc adv. Ca vântul = foarte repede. ♢ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neaşteptate. A se aşterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părţile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-şi da seama de o situaţie, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ♢ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-şi face (sau, rar, a-şi da) vânt = a-şi lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni şi neutroni emişi continuu de Soare. – Lat. ventus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÂNT ~uri n. 1) Mişcare naturală a maselor de aer, provocată de diferenţa de temperatură şi presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăştia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situaţii, fără a ţine seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-şi face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acţiune. A-şi lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliş gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vînt (-turi), s.n. – 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer. – 2. Aer. – 3. Aruncătură, efort sau impuls pentru a arunca. – 4. Împingere, ghiont. – Mr. vimtu, megl. vint, istr. vintu. Lat. ventus (Puşcariu 1897; REW 9212), cf. vegl. viant, it., port. vento, prov., fr., cat. vent, sp. viento. – Der. vîntăraie, s.f. (vînt mare, vijelie); vîntos, adj. (cu vînt); vîntoasă, s.f. (vînt mare, vijelie; stafie, iele), în Mold. şi Trans.; vîntoaică, s.f. (vijelie); vîntui, vb. (a înnebuni, a zăpăci; a şuiera), în Mold. datorat credinţei despre puterea malefică a anumitor vînturi, cf. vîntoasă; vînturel, s.m. (gaie, Falco tinnunculus); vînturos, adj. (cu vînt, furtunos); vîntura, vb. (a alege boabele de grîu; a supune la vînt, a ventila; a împrăştia, a risipi, a ciurui, a scutura; a examina; a cutreiera, a umbla de colo colo), mr. vintur(are), der. intern. sau din lat. ventĭlāre (Diez, Gramm., I, 619), vulg. ventŭlāre (Tiktin; Pascu, I, 185; Candrea; Graur, Rom., L, 508); vîntură-lume (var. vîntură-ţară), s.m. (aventurier, vagabond); vînturător, adj. (aventurier, pribeag); vînturătoare (var. Trans. vînturaşcă), s.f. (maşină de treierat); svînturat(ic), s.m. (aventurier; amărît, nenorocit), la care sensul al doilea, folosit de scriitorii romantici, traduce it. sventurato (după Densusianu, Hlr., 167 şi Puşcariu 1946, de la un lat. *exventŭlāre); svînta, vb. (a aerisi, a usca la vînt; a muştrului, a bate), mr. azvimtur(are), megl. izvintar(ari), der. intern sau, poate, de la un lat. *exventāre (Puşcariu 1945), cf. calabr. sbentare; avînta, vb. (a mînui, a învîrti ameninţător; a repezi, a da impuls; a lansa, a zvîrli; refl., a se arunca, a se ridica, a se exalta); avînt, s.n. (impuls; însufleţire, elan), deverbal. – Din rom. provine ngr. σβουντονρίζω (Murnu 40; Ramondo, Arch. glott. it., XXXII, 82).
(Dicţionarul etimologic român)

a aştepta să vadă dincotro bate vântul expr. a fi prudent, a sta în expectativă (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

róza-vânturilor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

flútură-vânt s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

páşte-vânt s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vărsát de vânt s. n. + prep. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vânt s. n., pl. vânturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ŞIPUL-VÂNTULUI s. v. scai-albastru, scai-vânăt.
(Dicţionar de sinonime)

FLOAREA-VÂNTULUI s. v. dediţel, floarea-paştelui.
(Dicţionar de sinonime)

IARBA-VÂNTULUI s. v. cătuşnică, dediţel, iarba-câinelui, iarba-câmpului, obsigă, pir-de-ţelină, pir gros, secărea, steliţă, verigel.
(Dicţionar de sinonime)

BRÂUL-VÂNTULUI s. v. piedicuţă.
(Dicţionar de sinonime)

MANŞĂ DE VÂNT s. mânecă de vânt.
(Dicţionar de sinonime)

PATUL-VÂNTULUI s. v. mături-de-vrăjitoare.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manşă de vânt.
(Dicţionar de sinonime)

BRÂUŞORUL-VÂNTULUI s. v. piedicuţă.
(Dicţionar de sinonime)

SCAIUL-VÂNTULUI s. v. scaiul-dracului.
(Dicţionar de sinonime)

SPINUL-VÂNTULUI s. v. scai-albastru, scai-vânăt.
(Dicţionar de sinonime)

VÂNTUL NÉGRU s. v. austru.
(Dicţionar de sinonime)

VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârţ, (pop.) băşină, fâsâială, (prin Bucov. şi Maram.) târtâită, (fam.) pam.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: va van

Cuvinte se termină cu literele: nt ant