vântoaică dex - definiţie, sinonime, conjugare

vântoaică

VÂNTOÁICĂ s.f. (În superstiţii) Duh rău, care dezlănţuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VâNTOÁI//CĂ ~ce f. Vânt puternic însoţit uneori de ploaie, de grindină (cu descărcări electrice); vântoasă; furtună; vijelie. 2) (în basme şi superstiţii) Duh rău care dezlănţuie vânturile puternice. /vânt + suf. ~oaică
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vântoáică s. f., g.-d. art. vântoáicei
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: va van vant vanto vantoa

Cuvinte se termină cu literele: ca ica aica oaica toaica