vânzătorului

VÂNZĂTÓR, -OÁRE, vânzători, -oare, s.m. şi f. 1. Persoană fizică sau juridică care vinde ceva (ocazional sau permanent). ♦ Spec. Persoană care este angajată într-un magazin pentru a efectua vânzarea mărfurilor şi pentru a servi clientela. ♢ Expr. (Ir.) Vânzător de piei de cloşcă = negustor fără marfă şi fără capital. ♦ (Adjectival) Care este de vânzare, destinat vânzării, de vândut. ♢ Loc. vb. A face (un bun imobil) vânzător = a pune în vânzare, a vinde. 2. Fig. (Adesea adjectival) Trădător, înşelător. – Vinde + suf. -ător.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VâNZĂT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care se vinde; bun de vânzare. Marfă ~oare. /a vinde + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VâNZĂT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană specializată în vinderea mărfurilor (într-un magazin). ♢ ~ de piei de cloşcă negustor fără marfă şi fără mijloace băneşti. 2) şi adverbial Persoană care săvârşeşte un act de trădare (în scopuri meschine); trădător. ~ de ţară. /a vinde + suf. ~ător
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vânzătór s. m., pl. vânzătóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VÂNZĂTÓR adj., s. 1. adj., s. v. trădător. 2. s. iudă, trădător, (Eşti un ~, amice!)
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Vânzător ≠ cumpărător
(Dicţionar de antonime)