vârtute

VÂRTÚTE, vârtuţi, s.f. (Înv. şi arh.) 1. Putere, tărie, vigoare. ♢ Expr. Om în vârtute = om în putere. A fi tare de vârtute, dar slab de minte = a fi puternic, dar prost. 2. Bărbăţie, curaj, vrednicie (războinică). 3. Proprietate, însuşire, calitate. – Lat. virtus, -utis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÂRTÚ//TE ~ţi f. înv. Forţă fizică a unei fiinţe cu o sănătate perfectă şi în plină dezvoltare; putere de viaţă; vitalitate; vigoare. /<lat. virtus, ~utis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vîrtúte s.f. – Vigoare, forţă. – Mr. virtute. Lat. virtūtem (Puşcariu 1862; REW 9371), cf. v. it. vertù, logid., v. port. virtude, prov. vertut, fr. vertu, sp. virtud. – Der. vîrtos (mr. vîrtos, vărtos), adj. (puternic, robust, viguros; solid, rezistent; adv., mult, puternic), din lat. virtŭōsus (Cipariu, Elem., 6; Densusianu, Hlr., 195; Iordan, Dift., 197; cf. Puşcariu 1862, care crede că acest cuvînt lat. nu a existat); vîrtoşie (var. vîrtoşenie, vîrtoşime), s.f. (vigoare, robusteţe); vîrtucios, adj. (robust, puternic). Toate aceste cuvinte, cu excepţia lui vîrtos, sînt înv. Este dubletul lui virtute, s.f., neol.; cu der. din fr.; virtual, adj.; virtuos, adj. (plin de virtute; virtuos, se spune despre muzicienii care-şi stăpînesc foarte bine instrumentele); sensul al doilea este tradus din it. virtuoso; virtuozitate, s.f.
(Dicţionarul etimologic român)

vârtúte (vigoare, curaj) s. f., g.-d. art. vârtúţii; pl. vârtúţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VÂRTÚTE s. v. dinamism, energie, forţă, impetuozitate, putere, robusteţe, tărie, vigoare, vitalitate, vlagă.
(Dicţionar de sinonime)