văci

VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosită ca aliment; p.gener. carne de bovine. ♢ Expr. S-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească intr-o problemă şi care s-a întors mai puţin instruit sau lămurit decât plecase. Vacă (bună) de muls = persoană sau situaţie de care cineva abuzează, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase şi leneşe sau proaste). 2. Compuse: vacă-de-mare = morsă; vaca-domnului = insectă lată şi lunguiaţă, cu aripile superioare de culoare roşie cu două puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

vácă (-ci), s.f. – 1. Femela taurului. – 2. Morman de pămînt în jocul numit petrec. – Mr., megl. vacă, istr. vǫke. Lat. vacca (Puşcariu 1848; REW 9109), cf. it. vacca, prov., cat., sp. vaca, fr. vache. Pentru sensul 2, cf. poarcă. – Der. văcar, s.m. (păzitor de vaci), mr. văcar, poate direct din lat. vaccarĭus, cf. it. vaccaro; văcăreasă, s.f. (femeie care păzeşte vacile); văcăreaţă (var. văcărie), s.f. (staul de vaci); văcărel, s.m. (pasăre, Charadrius pluvialis); văcărică, s.f. (săpunariţă, Saponaria vaccaria); văcăriţă, s.f. (văcăreasă; codobatură, Motacilla flava; săpunariţă); văcărit, s.n. (dare pe vite, stabilită în Munt. în 1688 şi în Mold. în 1689). – Der. neol. vaccin, s.n., din fr. vaccin, cf. mr. văţină, din ngr. βατσίνα; vaccina, vb. (a face un vaccin); vaccinator, s.m. (persoană care vaccinează); vaccinaţi(un)e, s.f. (vaccinare). – Din. rom. provine rut. vakar (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 400). Cf. vecin.
(Dicţionarul etimologic român)

váca-Dómnului (insectă) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

túrta-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

hrána-vácii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ţâţa-vácii (bot. ) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vácă-de-máre s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úrda-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

úntul-vácii s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

coáda-vácii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

píta-vácii s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

rúgul-vácii s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

cúpa-vácii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vácă s. f., g.-d. art. vácii; pl. vaci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

văcí, văcésc, vb. IV refl. (reg.) a se întinde, a se culca.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
COADA-VÁCII s. v. bătrâniş, coada-cocoşului, lumânare, lumânărică, praz, salvie.
(Dicţionar de sinonime)

CULCUŞUL-VÁCII s. v. vulturică.
(Dicţionar de sinonime)

URDA-VÁCII s. v. hreniţă.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-VÁCII s. v. limba-cerbului, năvalnic.
(Dicţionar de sinonime)

PITA-VÁCII s. (BOT.; Boletus bovinus) (reg.) pitoancă, pitoaşcă, titărci (pl.), văcuţe (pl.), mânătarcă ursească, (Transilv.) ciupercă de brad.
(Dicţionar de sinonime)

VACA-DÓMNULUI s. v. rădaşcă, răgace.
(Dicţionar de sinonime)

UNTUL-VÁCII s. v. poroinic, salep.
(Dicţionar de sinonime)

PLĂCINŢICA-VÁCII s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

CUPA-VÁCII s. v. volbură mare.
(Dicţionar de sinonime)

ŢÂŢA-VÁCII s. v. ciuboţica-cucului.
(Dicţionar de sinonime)

URDA-VÁCII s. (BOT.; Cardaria draba) (reg.) caprilemă, hreniţă.
(Dicţionar de sinonime)

VACĂ-DE-MÁRE s. v. morsă.
(Dicţionar de sinonime)

VACA-DÓMNULUI s. 1. v. buburuză. 2. (Pyrrhocoris apterus) (reg.) boul-Domnului.
(Dicţionar de sinonime)

VACA LUI DUMNEZÉU s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-dom-nului.
(Dicţionar de sinonime)