vanitate

VANITÁTE, vanităţi, s.f. Ambiţie neîntemeiată; dorinţă de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deşertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VANIT//ÁTE ~ăţi f. Atitudine de înfumurare sfidătoare şi dispreţuitoare; trufie; infatuitate. /<fr. vanité, lat. vanitas, ~atis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VANITÁTE s.f. Ambiţie deşartă şi trufaşă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deşertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
(Dicţionar de neologisme)

VANITÁTE s. f. ambiţie deşartă şi trufaşă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ♢ deşertăciune. (< fr. vanité, lat. vanitas)
(Marele dicţionar de neologisme)

vanitáte s. f., g.-d. art. vanităţii; (lucruri zadarnice) pl. vanităţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VANITÁTE s. v. înfumurare.
(Dicţionar de sinonime)

---

Antonime:
Vanitate ≠ modestie, simpleţe, simplitate
(Dicţionar de antonime)