vecinătate

VECINĂTÁTE, vecinătăţi, s.f. I. 1. Starea, situaţia cuiva sau a ceva care este, se află, locuieşte, trăieşte alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulţi vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (faţă de alţii sau faţă de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VECINĂT//ÁTE¹ ~ăţi f. 1) Stare de vecin. 2) raport dintre doi sau mai mulţi vecini. 3) Locuri din apropiere; împrejurime. ♢ În ~ în apropierea unui loc. 4) Totalitate de fiinţe care locuiesc alături sau în apropiere de un anumit loc. /vecin + suf. ~ătate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VECINĂTÁTE² f. ist. Situaţie de vecin; iobăgie; şerbie. /vecin + suf. ~ătate
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătăţii; pl. vecinătăţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VECINĂTÁTE s. 1. (pop.) megieşie. (~ celor două comune.) 2. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.) 3. (IST.) iobăgie, rumânie, şerbie, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependenţă a ţăranului s-a numit în Moldova ~ sau ��vecinie”, în Transilvania ��iobăgie”, iar în Ţara Românească „rumânie”.)
(Dicţionar de sinonime)