vehemenţă dex - definiţie, sinonime, conjugare
VEHEMÉNT, -Ă, vehemenţi, -te, adj. (Despre oameni şi manifestările lor) Violent, impetuos, furtunos. – Din fr. véhément, lat. vehemens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VEHEMÉNŢĂ s.f. Violenţă, înfocare, impetuozitate (în manifestări, ton). – Din fr. véhémence, lat. vehementia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VEHEMÉN//T ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane şi manifestările lor) Care manifestă vehemenţă; plin de vehemenţă. /<lat. vehemens, ~tis, fr. véhément
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VEHEMÉNŢĂ f. Forţă impetuoasă de exprimare a sentimentelor; ardoare; impetuozitate. [G.-D. vehemenţei] /<lat. vehemen-tia, fr. véhémence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VEHEMÉNT, -Ă adj. Violent, impetuos; aprig. [< fr. véhément, lat. vehemens].
(Dicţionar de neologisme)

VEHEMÉNŢĂ s.f. Violenţă, impetuozitate; înfocare. [< fr. véhémence, lat. vehementia].
(Dicţionar de neologisme)

VEHEMÉNT, -Ă adj. (despre oameni şi manifestările lor) violent, impetuos; aprig. (< fr. véhément, lat. vehemens)
(Marele dicţionar de neologisme)

VEHEMÉNŢĂ s. f. violenţă, impetuozitate; înfocare. (< fr. véhémence, lat. vehementia)
(Marele dicţionar de neologisme)

vehemént adj. m., pl. veheménţi; f. sg. veheméntă, pl. veheménte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

veheménţă s. f., g.-d. art. veheménţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VEHEMÉNT adj. 1. viguros, violent, virulent. (Un protest ~.) 2. v. impetuos.
(Dicţionar de sinonime)

VEHEMÉNŢĂ s. 1. violenţă, virulenţă. (Un discurs de o mare ~.) 2. impetuozitate, înfocare, violenţă. (Se apără, ripostează cu ~.) 3. tărie, vigoare. (Îşi susţine opinia cu ~.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ve veh vehe vehem veheme

Cuvinte se termină cu literele: ta nta enta menta ementa