verde dex - definiţie, sinonime, conjugare

verde

[Sinonime]
VÉRDE, (I, II) verzi, adj., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetaţiei proaspete de vară. ♢ Zonă verde = porţiune de teren cultivată cu iarbă, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea „la faţă”) Palid. 2. (Despre plante sau părţi ale lor) Plin de sevă, care nu s-a uscat; viu. ♢ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi şi uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume şi fructe) Care nu a ajuns la deplină maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tăbăcit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndrăzneţ. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, făţiş. ♢ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevărul de-a dreptul, fără menajamente. III. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între galben şi albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ♢ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; soluţie preparată cu aceste cristale. ♢ Loc. adj. De verde = a) (despre cărţi de joc) de culoarea numită „pică”; b) (în limbajul ghicitorilor în cărţi; despre oameni) cu ochii verzi şi cu părul negru. ♢ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rău, a-i veni ameţeală. – Lat. vir(i)dis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÉR//DE1 (~zi) adj. 1) Care este de culoarea frunzelor (ierbii, arbuştilor, copacilor). ♢ A visa (a vedea sau a spune) cai ~zi pe pereţi a-şi imagina (sau a spune) lucruri neverosimile. 2) (în opoziţie cu uscat) (despre plante) Care este proaspăt; plin de sevă. 3)(despre legume, fructe) Care încă nu s-a copt; neajuns la maturitate; necopt; crud; agurid. 4) (despre lemne) Care este tăiat de curând; plin de sevă încă; umed. 5) (despre piei) Care n-a fost încă prelucrat; netăbăcit; nedubit. 6) fig. (despre persoane) Care este bine făcut; plin de puteri; voinic; viguros; puternic; robust; rezistent. /<lat. vir[i]dis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VÉRDE2 adv. : A spune ~ în ochi (sau în faţă) a spune adevărul curat; în mod direct; fără ascunzişuri; sincer. /<lat. vir[i]dis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VÉRDE3 n. Culoare a spectrului luminii, situată între albastru şi galben. ♢ De ~ a) carte marcată cu un semn în formă de frunză de culoare neagră; b) cu ochii verzi şi cu părul negru. /<lat. vir[i]dis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vérde (-e), adj. – 1. Care are culoarea vegetaţiei proaspete de vară. – 2. Proaspăt, tînăr, viguros. – 3. Crud. – 4. Puternic, viteaz. – 5. (Adv.) Clar, deschis, făţiş. – Mr. vearde, megl. verdi, istr. verde. Lat. vĭrdis, în loc de vĭrĭdis (Puşcariu 1874; REW 9368a), cf. it., sp., port. verde, prov., fr., cat. vert, alb. verdë (Philippide, II, 658). Cf. varză. – Der. verdeaţă, s.f. (culoare verde; zarzavat); verdeţ (var. Olt. verdete), s.m. (peştişor de rîu, Phoxinus laevis; nuia); verdare (var. vărdare, Banat vărdaică, verdaică), s.f. (specie de ciocănitoare, Gecinus viridis); verdoi (var. verdoniu), s.m. (virdare, Fringilla chloris); verdişor, s.n. (Mold., ţuică, de mentă); verdunc, adj. (verzui; varietate de struguri); verdon, s.n. (Olt., varietate de fasole verde); verziş, s.n. (ramuri cu frunze), cuvînt creat de Alecsandri; verzişor, s.m. (corp de cavalerie creat în Munt. la jumătatea sec. XVII; varietate de mere); verzui (var. verzuriu), adj. (care bate în verde); înverzi, vb. (a redeveni, a se face verde; refl., a se îngălbeni la faţă); înverzitor, adj. (care înverzeşte). – Din rom. provine sb. verdun „verzolin” „foarte verde” (Candrea, Elemente, 405).
(Dicţionarul etimologic român)

cai verzi pe pereţi expr. lucruri imposibile / de necrezut / fanteziste. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

a avea umoare verde expr. a avea chef de scandal (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

múscă-vérde s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vérde de París s. n. + prep. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vérde adj. m. şi f. vérde; pl. m. şi f. verzi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vérde s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LĂCUSTĂ VÉRDE s. v. căluţ, cosaş.
(Dicţionar de sinonime)

LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.
(Dicţionar de sinonime)

CĂRĂBUŞ-VÉRDE s. v. gândac-de-trandafir, ileană.
(Dicţionar de sinonime)

MUSCĂ-VÉRDE s. v. viermănar.
(Dicţionar de sinonime)

VÉRDE adj. v. proaspăt, puternic, robust, solid, tare, viguros, viu, vânjos, voinic, zdravăn.
(Dicţionar de sinonime)

VÉRDE adv. v. deschis, direct, făţiş, franc, sincer.
(Dicţionar de sinonime)

VÉRDE s., adj. 1. s. v. verdeaţă. 2. adj. v. crud. 3. adj. v. netăbăcit. 4. adj. învineţit, livid, vânăt. (~ la faţă de mânie.) 5. adj. v. umed. 6. s. (CHIM.) verde de Paris = acetoarsenit de cupru.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Verde ≠ copt, uscat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ve ver verd

Cuvinte se termină cu literele: de rde erde