veri dex - definiţie, sinonime, conjugare
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s.m. şi f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenţii persoanelor care sunt fraţi sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relaţie de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÁRĂ, veri, s.f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară şi toamnă şi reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♢ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodeşte vara; văratic. ♢ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VĂR veri m. Persoană de sex masculin considerată în raport cu fiica sau fiul unchiului ori a mătuşii. /<lat. verus, ~a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VÁRĂ1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ♢ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupaţie, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VÁRĂ2 vére f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătuşii. /<lat. verus, ~a
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

văr (véri), s.m. – Grad de rudenie între copiii persoanelor care sînt fraţi şi surori. – Mr., megl. ver, istr. veru „adevărat”. Lat. (consobrinus) vērus (Cipariu, Gram., 27, 11; Puşcariu 1856; REW 9262), cf. it., v. sp., port. vero, prov., cat. ver, v. fr. voir. Pentru evoluţia semantică, cf. sp. primo. Uz general (ALR, I, 173). Sensul etimologic s-a păstrat în istr. şi poate şi în vare, conj. (atunci, căci), care pare să reprezinte lat. vere, formă azi înv. şi complet înlocuită de oare. – Der. vară, s.f. (corespondentul feminin al lui văr); verişor, s.m. (văr); verişoară, s.f. (vară); vărui, vb. (a se numi văr), formaţie glumeaţă, folosită rar, de ex. de Alecsandri; verie, s.f. (calitatea de văr). După REW 9180, vare provin din lat. velle, soluţie improbabilă.
(Dicţionarul etimologic român)

VERI- v. vero-.
(Dicţionar de neologisme)

văr s. m., voc. vére; pl. veri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

piérde-váră s. m., f. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

an-váră adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ástă-váră adv. (în tempo rapid: as-vară)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

váră (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

váră (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
(Dicţionar ortografic al limbii române)

véri- prefixoid (înv.) având valoarea lui ori: – vericine = oricine.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
VĂR s. verişor, (pop. şi fam.) veric, verişcan, (Maram.) verincel. (Sunt veri primari.)
(Dicţionar de sinonime)

PIERDE-VÁRĂ s. târâie-brâu, (reg.) suflă-n-vânt. (Un ~ pe care nu te poţi baza.)
(Dicţionar de sinonime)

VÁRĂ s. verişoară.
(Dicţionar de sinonime)

ŞOIM DE VÁRĂ s. v. erete.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Varăiarnă
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ve ver

Cuvinte se termină cu literele: ri eri