vestigiile

VESTÍGIU, vestigii, s.n. (Livr.) Urmă din trecut; rămăşiţă a ceva vechi, dispărut de mult (şi care prezintă o importanţă documentară, culturală etc.). – Din fr. vestige, lat. vestigium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VESTÍGI//U ~i n. 1) Rămăşiţă din trecut, care aminteşte despre ceva dispărut demult. ~i ale unei civilizaţii. 2) Obiect (rămas de la o persoană iubită sau de la un om de vază) păstrat ca o amintire scumpă; relicvă. ~i de familie. /<lat. vestigium, fr. vestige
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VESTÍGIU s.n. Urmă, rămăşiţă a ceva dispărut demult. [Pron. -giu. / cf. fr. vestige, lat. vestigium].\r\n
(Dicţionar de neologisme)

VESTÍGIU s. n. urmă, rămăşiţă a ceva dispărut demult. (< fr. vestige, lat. vestigium)
(Marele dicţionar de neologisme)

vestígiu s. n. [-giu pron. -giu], art. vestígiul; pl. vestígii, art. vestígiile (sil. -gi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VESTÍGIU s. 1. v. relicvă. 2. (la pl.) moaşte.
(Dicţionar de sinonime)