vibra dex - definiţie, sinonime, conjugare
VIBRÁ, vibrez, vb. I. Intranz. 1. (Despre corpuri sau medii) A se mişca oscilatoriu şi periodic în jurul poziţiei sale de echilibru; a avea vibraţii; a tremura, a trepida; p. ext. a produce sunete. ♦ (Despre sunete) A răsuna. ♦ (Despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare, a exprima o emoţie puternică prin tremuratul sunetelor pe care le articulează. 2. Fig. A pâlpâi. 3. Fig. (Despre oameni) A fi emoţionat puternic, a fremăta, a palpita (sub impresia unei emoţii). – Din fr. vibrer, lat. vibrare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A VIBR//Á ~éz intranz. 1) (despre corpuri sau medii) A produce vibraţii; a fi în vibraţie. 2) (despre sunete) A se auzi sunând tare şi prelung; a răsuna. 3) (despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare şi slabă (din cauza unei emoţii); a tremura. 4) (despre persoane) A fi cuprins de o emoţie puternică; a palpita; a fremăta. [Sil. vi-bra] /<fr. vibrer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VIBRÁ vb. I. intr. 1. A executa vibraţii, a intra în vibraţie. 2. (Fig.) A se entuziasma; a fi emoţionat de ceva. [< fr. vibrer, it., lat. vibrare].\r\n
(Dicţionar de neologisme)

VIBRÁ vb. intr. 1. a avea vibraţii, a trepida; (p. ext.) a produce sunete. ♢ (despre sunete) a răsuna ca un ecou. 2. a tremura cu licăriri. 3. (fig.) a fremăta; a trăi intens. (< fr. vibrer, lat. vibrare)
(Marele dicţionar de neologisme)

vibrá vb. (sil. -bra), ind. prez. 1 sg. vibréz, 3 sg. şi pl. vibreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
VIBRÁ vb. 1. (FIZ.) a oscila. (Un mediu elastic care ~.) 2. a zbârnâi. (~ coarda unui instrument muzical.) 3. a tremura, a trepida. (Un corp elastic care ~.) 4. v. pâlpâi. 5. v. tremura. 6. v. fremăta. 7. v. tresălta. *8. (fig.) v. răsuna.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: vi vib vibr

Cuvinte se termină cu literele: ra bra ibra