vie dex - definiţie, sinonime, conjugare
VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeşte sau despre care se vorbeşte; a se apropia de un loc, de o aşezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = mişcare, circulaţie intensă, neîntreruptă şi în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălăşenie, atracţie irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spaţiul unde se află vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-şi ridica mult nivelul, a se umfla, a creşte, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafaţa apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naşte. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicaţii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (până) la persoana care vorbeşte sau la fiinţa despre care se vorbeşte ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o dată la ceva, a-şi aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan şi fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverenţioşi, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-şi avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinţă). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este aşteptat. ♢ Expr. (Aşa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înţelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminţi. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-şi veni în fire = a se calma, a se linişti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecaţii) Veni-ţi-ar numele ! 7. (Despre aşezări, locuri, construcţii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziţie. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziţie, situaţie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cădea (cu faţa în jos). A-i veni (cuiva) nu ştiu cum, se spune când cineva se află într-o situaţie neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o ţară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuţia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaşte (prin desfăşurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmaţie care nu corespunde realităţii. Cum vine asta ? se spune pentru a-şi arăta nedumerirea sau nemulţumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unităţi de timp) A sosi (în succesiune normală). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineşte un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzaţii etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toţi dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ţi-a venit ( sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălţăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i şedea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcţii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împărţeală etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependenţă, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. şi: viu] – Lat. venire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÍA1 prep. (Indică o rută, un itinerar) Pe drumul, pe direcţia; (trecând) prin... – Din fr., lat. via.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VIÁ2, viez, vb. I. Intranz. (Astăzi livr.) A avea viaţă; a trăi, a vieţui, a exista. ♦ (Despre sentimente, gesturi, atitudini etc.) A dura, a dăinui. – Lat. vivere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÍU, VÍE, vii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se află în viaţă, care trăieşte; înzestrat cu viaţă. ♢ Loc. adj., adv. De viu = fiind încă în viaţă. ♢ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ♢ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fără milă faţă de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmăni, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viaţă sau mort; cu orice preţ. ♢ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca şi mort. Nici cu viii, nici cu morţii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdrăveneşte. Morţii cu morţii şi viii cu viii, se spune ca îmbărbătare celor care se consolează greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simţire. ♢ Rană (sau carne) vie = rană (sau carne) a unui organism în viaţă care sângerează, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persistă, care dăinuieşte încă. Tradiţie vie. ♢ Limbă vie = limbă care se vorbeşte în mod curent în prezent, limbă în circulaţie. ♦ (În concepţia creştină) Etern, nemuritor, veşnic. 2. Plin de viaţă, de neastâmpăr; cu mişcări iuţi, vioaie. ♦ Animat, însufleţit. Discuţie vie. ♦ (Despre ochi) Care denotă vioiciune, inteligenţă; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de sevă, sănătos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flăcări mari. 4. (Despre sunete) Răsunător, puternic. ♦ (Despre lumină; p. ext. despre surse de lumină) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; strălucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S.n. (Rar) Viaţă. – Lat. vivus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VÍE, vii, s.f. 1. Teren plantat cu viţă (I); plantaţie de viţă. 2. Viţă (I). – Lat. vinea.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A VENÍ vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se mişca, apropiindu-se de ţinta mişcării. ~ spre casă. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi într-un anumit loc după parcurgerea unei distanţe; a sosi; a ajunge. Trenul a venit în gară.~ la spartul târgului a sosi prea târziu. ~ cu sufletul la gură (sau într-un suflet) a veni în fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se întoarce, a reveni la locul de mai înainte. Păsările vin la cuiburile lor. 4) A-şi avea originea; a proveni. 5) (despre îmbrăcăminte, încălţăminte) A se potrivi bine; a fi pe măsura cuiva. Pantofii îi vin bine. 6) (despre ape) A ajunge până la o înălţime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VI//Á ~éz intranz. înv. 1) A se afla în viaţă; a fi viu; a vieţui; a trăi; a exista. 2) (despre sentimente, atitudini) A continua să existe; a dura; a dăinui; a trăi; a persista. /<lat. vivere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VI//U ~e (~i) 1) Care trăieşte; care este în viaţă. ♢ Carne vie rană deschisă, care sângerează. De ~ fiind încă în viaţă. ~ sau mort în orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decât ~) extrem de slăbit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necruţător faţă de cineva. 2) Care continuă să existe; care persistă, dăinuieşte. Tradiţie vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viaţă; însufleţit. 4) (despre foc) Care arde cu flacără puternică. 5) (despre lumină) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; strălucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic şi desluşit. 8) (despre ochi) Care exprimă inteligenţă; ager. 9) (despre plante) Care este verde şi sănătos. [Monosilabic]. /<lat. vivus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

VIE vii f. Plantaţie cu viţă de vie. ♢ Vinde via pe stafide v. A VINDE. A se duce la ~ cu struguri în poală a pleca undeva luând cu sine lucruri ce pot fi găsite acolo. [G.-D. viei] /<lat. vinea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vení (vin, -ít), vb. – 1. A merge către, a se apropia de. – 2. A sosi. – 3. A se prezenta, a face o vizită. – 4. A se învoi, a cădea la învoială. – 5. A aşeza, a potrivi. – 6. A se afla, a fi situat. – 7. A purcede, a proveni. – 8. A se umfla, a creşte apa unui rîu. – 9. A se potrivi. – 10. A izvorî, a emana. – 11. A trece, a se transmite. – 12. A interesa, a privi. – 13. A se produce, a se face. – 14. A se deştepta, a se manifesta. – 15. A avea dispoziţie, a avea chef. – 16. A se petrece, a se întîmpina. – 17. A surveni, a ataca. – 18. A ieşi. – 19. (Popular, cu după) A accepta o tînără în căsătorie. – Mr. vin, vińu, vinit, vinire, megl. vin(iri), istr. viru. Lat. venῑre (Puşcariu 1887; REW 9200), cf. vegl. vener, it. venire, prov., fr., sp. venir, cat. vindre, port. vir. – Der. venire, s.f. (venită; sosită); venit, s.n. (venire; sosire; cîştig, rentă); venitură, s.f. (aluviune; venetic); viitor, adj. (care vine; s.n., timpul care urmează prezentului), var. înv. viitoriu, format pornind de la subj. să viu, să vie, ca puitorpune; viitorime, s.f. (posteritate); viitorie, s.f. (înv., viitor); viitură, s.f. (venire; umflare, creştere apei). – Din rom. provine rut. wenit „rentă” (Miklosich, Wander., 20). Der. neol. conveni, vb., v. mai sus; contraveni, vb.; contravenţi(un)e, s.f.; deveni, vb.; interveni, vb.; intervenţi(un)e, s.f.; preveni, vb.; prevenienţă, s.f. (atenţie); prevenit, s.m. (acuzat); prevenitor, adj. (atent); preventiv, adj.; prevenţiune, s.f. (închisoare preventivă); proveni, vb.; provenienţă, s.f.; supraveni, vb.; reveni, vb.
(Dicţionarul etimologic român)

viá (viéz, vis), vb. – A trăi. – Mr. vie. Lat. vῑvĕre (Tiktin; Candrea; lipseşte în REW 9411), cf. it. vivere, prov., cat. viure, fr. vivre, sp. vivir, port. viver. Înv., aproape ieşit din uz; totuşi se aude uneori; de ex. în Munt. Conjug. înv. era viu, vie, în loc de viez, viează. A fost înlocuit de trăi, poate din cauza omofoniei parţiale cu a veni (Puşcariu, Lr., 207). Cf. viu. – Der. vietnic, adj. (locuitor, stătător), cu suf. sl. -nic, greşit -tnic, cum apare în multe cuvinte sl., cf. cîrstnic, platnic etc. (dup[ Tiktin, prin analogie cu sl. žitelĭnikŭ).
(Dicţionarul etimologic român)

víu (-íe), adj. – 1. Care trăieşte, care are viaţă. – 2. Alert, însufleţit. – 3. Prompt, rapid. – 4. (S.m.) Vietate, fiinţă. – 5. (S.m.) Inimă, centru, mijloc. – Mr., megl. viu, istr. viu. Lat. vῑvus (Puşcariu 1915; REW 9420), cf. it., sp., port. vivo, logud. biu, prov., cat. viu, fr. vif. Uz general (ALR, II, 182). – Der. viaţă (var. viiaţă, mr., megl. vaţă „animal”), s.f. (existenţă), cu suf. -eaţă, ca roşuroş(e)aţă, negrunegreaţă etc. (Iordan, Dift., 57; de la un lat. *vivitia după Puşcariu 1910 şi Candrea; din lat. vivācem, după Cipariu, Gram., 22); vieţui, vb. (a trăi); vieţuitor, adj. (care trăieşte); vieţuitoare, s.f. (fiinţă); convieţui, vb., după fr. cohabiter; convieţuitor, adj. (care trăieşte în acelaşi loc cu cineva), nefolosit înainte de 1945; vietate, s.f. (fiinţă, vieţuitoare); vioi, adj. (viu, vivace; deştept, dezgheţat), cu suf. -os; vios (var. voios), adj. (vesel, bine dispus, înv., plăcut, agreabil; înv., sănătos, robust), cu suf. -os (voios se consideră în general der. de la voie „voinţă”, soluţie care pare dificilă semantic; vios este înv.); vioiciune, s.f. (vivacitate); învioşa (var. învioşa, învioşi), vb. (a însufleţi, a întineri, a înveseli); voioşie, s.f. (veselie, voie bună, satisfacţie); vior, adj. (proaspăt, pur), aproape numai în expresia apă vioară „apă de izvor, limpede”, cu suf. -or (după Puşcariu 1903; Puşcariu, Conv. lit., XXXIX, 325; Drăganu, Dacor., II, 617-23; Spitzer, Dacor., III, 654, direct dintr-un lat. *vivŭla, cf. it. acqua vivola; după Philippide, Arhiva, XXV, 145, din gr. ὔαλος; legătura cu lat. vibrāre, sugerată de Puşcariu, Dacor., IV, 704, este improbabilă); înviora, vb., v. aici. – Cf. via. Der. neol. din fr. vivace, adj.; vivandieră, s.f. ; vivant, adj.; vivat, interj., din lat. vivat.
(Dicţionarul etimologic român)

víe (-íi), s.f. – 1. Teren plantat cu viţă, boltă de viţă. – 2. Viţă. – Mr. (a)vińe, megl. vińă. Lat. vῑnĕa (Puşcariu 1879; REW 9350), cf. vegl. veña, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. viña. – Der. vier (var. înv. viiariu), s.m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑnĕārius (Puşcariu 1884); viereasă, s.f. (nevastă de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumită varietate de pere şi de mere).
(Dicţionarul etimologic român)

VENI- v. venă.
(Dicţionar de neologisme)

VIA prep. Pe drumul, în direcţia. // s.f. (Tehn.; în forma vie) Drum, rută. [< lat., fr., it. via].
(Dicţionar de neologisme)

VÍA1 I. s. f. drum pavat, destinat circulaţiei interne, la romani. II. prep. pe drumul, pe ruta, prin... (< fr., lat. via)
(Marele dicţionar de neologisme)

VIÁ2 vb. intr. a trăi, a vieţui; a exista. ♢ a dăinui, a dura. (< lat. vivere)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea pe vino-ncoa’ expr. a fi frumos / atrăgător (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

cine a băut apă de la boierul ăsta mai vine şi mai bea prov. (deţ.) cine a fost o dată la puşcărie va reveni acolo. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

du-te-víno s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vino-ncoáce s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

argínt-viu s. n., art. argíntul-viu
(Dicţionar ortografic al limbii române)

nou-venít adj. m., s. m., pl. nou-veníţi, art. nou-veníţii; f. sg. nou-venítă, g.-d. art. nou-venítei, pl. nou-veníte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vení vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. vin, 1 pl. vením, imperf. 3 sg. veneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. vínă; imper. 2 sg. víno; ger. venínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vía prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

viá vb., ind. prez. 1 sg. viéz; conj. prez. 3 sg. şi pl. viéze (sil. vi-e-); ger. viínd
(Dicţionar ortografic al limbii române)

stúrzul víilor s. m. + s. f. (sil. vi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

viu adj. m., s. m., pl. vii, art. víii; f. sg. vie, pl. vii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

viu s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

víe s. f., art. via, g.-d. art. víei; pl. vii, art. víile
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
APĂ VÍE s. v. acid azotic, acid nitric.
(Dicţionar de sinonime)

DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
(Dicţionar de sinonime)

INTUIRE VÍE s. v. intuiţie.
(Dicţionar de sinonime)

VINO-NCOÁCE s. v. sex-appeal.
(Dicţionar de sinonime)

OPERĂ VÍE s. v. carenă.
(Dicţionar de sinonime)

FOC VÍU s. v. zona zoster.
(Dicţionar de sinonime)

CONTEMPLARE VÍE s. v. intuiţie.
(Dicţionar de sinonime)

VENÍ vb. 1. v. ajunge. 2. v. sosi. 3. v. lua. 4. v. apropia. 5. v. întoarce. 6. v. intra. 7. v. înfăţişa. 8. v. pofti. 9. v. năvăli. 10. v. izvorî. 11. v. face. 12. v. situa. 13. a-i ajunge, (reg.) a-i bate. (Iarba îi ~ până la mijloc.) 14. a ajunge, (reg.) a scăpa. (A ~ la putere.) 15. v. cuprinde. 16. v. năzări. 17. v. surveni. 18. v. deriva. 19. a i se potrivi, (Transilv.) a i se vâji. (Pantoful îi ~.) 20. v. potrivi. 21. v. costa.
(Dicţionar de sinonime)

VENÍ vb. v. angaja, avea, băga, cadra, cădea, cântări, conveni, corespunde, costa, cuveni, decurge, face, fi, intra, încadra, înţelege, învoi, merge, potrivi, preface, proveni, reieşi, reveni, rezulta, schimba, tocmi, transforma, urma, vârî.
(Dicţionar de sinonime)

VÍA prep. prin. (Bucureşti – Craiova ~ Roşiori de Vede.)
(Dicţionar de sinonime)

VIÁ vb. v. dăinui, dura, exista, fi, menţine, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ţine,vieţui.
(Dicţionar de sinonime)

ARGINT-VÍU s. v. hidrargir, mercur.
(Dicţionar de sinonime)

VIU adj. 1. (înv. şi pop.) trăitor, vieţuitor. (Fiinţe ~.) 2. însufleţit. (Oameni ~ şi oameni morţi.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ şi plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franţuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanţă ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoţie ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorinţă ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însufleţit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însufleţit. (O discuţie ~.) 15. v. susţinut. 16. v. veşnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.
(Dicţionar de sinonime)

VIU s. v. miez, mijloc, putere, toi.
(Dicţionar de sinonime)

VÍE s. (BOT.; Vitis) viţă. (Frunză de ~; plantează ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A veni ≠ a (se) duce, a pleca
(Dicţionar de antonime)

Viu ≠ decedat, defunct, mort, neînsufleţit, pal, palid, răposat, spălăcit, şters, veşted, neviu
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: vi

Cuvinte se termină cu literele: ie