vingălac

VINGALÁC, vingalace, s.n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingălác s.n.] – Din germ. Winkelhaken.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VINGĂLÁC s.n. v. vingalac.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VINGALÁ//C ~ce n. poligr. Piesă metalică în care zeţarul aşază literele culese într-o anumită ordine, formând textul care urmează să fie tipărit; culegar. /<germ. Winkelhaken
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

vingalác (-ce), s.n. – Culegător la tipografie. – Var. vingălac. Germ. Winkelhaken, cf. pol. winkelak (Cihac, II, 457). Cf. vinchel.
(Dicţionarul etimologic român)

VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zeţarul aşază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
(Dicţionar de neologisme)

VINGALÁC s. b. instrument de metal în care zeţarul aşază literele culese pentru textul de imprimat; culegar. (< germ. Winkethaken)
(Marele dicţionar de neologisme)

vingalác s. n., pl. vingaláce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
VINGALÁC s. v. culegar.
(Dicţionar de sinonime)