VIOLÉNT, -Ă, violenţi, -te, adj. 1. Care se produce sau acţionează cu putere, cu intensitate, cu violenţă; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, ţipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre fiinţe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie uşor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale fiinţelor) Care arată violenţă, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forţa; brutal, silnic. ♢ Moarte violentă = moarte produsă de un accident, de un act de violenţă sau de altă cauză nefirească. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VIOLÉNŢĂ, violenţe, s.f. 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VIOLENTÁ, violentez, vb. I. Tranz. (Livr.) A comite un act de violenţă; a constrânge, a sili, a forţa. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violenter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VIOLÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care vădeşte violenţă; caracterizat prin cruzime; crâncen. 2) Care acţionează sau se exprimă fără a se reţine; impulsiv; impetuos. Persoană ~tă. ♢ Moarte ~tă moarte prin asasinare sau survenită în urma unui accident. 3) (despre culori) Care are o nuanţă foarte vie; bătător la ochi; ţipător; strident; aprins. /<fr. violent, lat. violentus, violento
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VIOLÉNŢ//Ă ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forţei fizice. 2) Forţă brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-şi exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forţă brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VIOLENT//Á ~éz tranz. A supune la ceva în mod violent; a trata cu violenţă; a forţa. /<fr. violenter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. Iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. Intens, puternic; tare. 3. Brutal, forţat. 4. (Despre culori, lumini etc.) Ţipător, viu. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violent, lat. violentus].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLÉNŢĂ s.f. 1. Însuşirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemenţă; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voinţe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -ţe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili, a forţa. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. intens, puternic; tare. 3. brutal, forţat. 4. (despre culori, lumini) ţipător, viu. (< fr. violent, lat. violentus, it. violento)
(Marele dicţionar de neologisme)
VIOLÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemenţă; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forţei în relaţiile interumane sau interstatale. o teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială îşi are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenţei de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voinţe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
VIOLENTÁ vb. tr. a săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)
(Marele dicţionar de neologisme)
violént adj. m. (sil. vi-o-), pl. violénţi; f. sg. violéntă, pl. violénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
violénţă s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violénţei; pl. violénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
violentá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violentéz, 3 sg. şi pl. violenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VIOLÉNT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpânit, (fam. fig.) belicos. (De ce eşti atât de ~?) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. v. impetuos. 4. adj. v. înverşunat. 5. adj. aprig, înverşunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticeşte. (Îl apucă ~ de mână.) 7. adj. v. silnic. 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieşire ~.) 9. adj. v. aspru. 10. adj. vehement. 11. adj. v. chinuitor. 12. adj. v. acut. 13. adj. v. cumplit. 14. adj. v. puternic. 15. adj. v. ţipător.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLÉNŢĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forţă. 4. v. vehemenţă. 5. im-petuozitate, înfocare, vehemenţă. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLÉNŢĂ s. v. stridenţă.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLENTÁ vb. v. constrânge, face, forţa, obliga, sili.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Violent ≠ calm, slab, şters
(Dicţionar de antonime)
Violenţă ≠ nonviolenţă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VIOLÉNŢĂ, violenţe, s.f. 1. Însuşirea, caracterul a ceea ce este violent (1); putere mare, intensitate, tărie. 2. Lipsă de stăpânire în vorbe sau în fapte; vehemenţă, furie. 3. Faptul de a întrebuinţa forţa brutală; constrângere, violentare; siluire; încălcare a ordinii legale. ♦ Faptă violentă, impulsivă. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. violence, lat. violentia, it. violenza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VIOLÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care vădeşte violenţă; caracterizat prin cruzime; crâncen. 2) Care acţionează sau se exprimă fără a se reţine; impulsiv; impetuos. Persoană ~tă. ♢ Moarte ~tă moarte prin asasinare sau survenită în urma unui accident. 3) (despre culori) Care are o nuanţă foarte vie; bătător la ochi; ţipător; strident; aprins. /<fr. violent, lat. violentus, violento
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VIOLÉNŢ//Ă ~e f. 1) Faptul de a viola; aplicare a forţei fizice. 2) Forţă brutală de oprimare. Act de ~. 3) Pornire naturală de a-şi exprima în mod brutal sentimentele. ~ verbală. 4) Forţă brutală (a unui lucuru sau fenomen). ~a vântului. /<fr. violence, lat. violentia, it. violenza
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VIOLENT//Á ~éz tranz. A supune la ceva în mod violent; a trata cu violenţă; a forţa. /<fr. violenter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. Iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. Intens, puternic; tare. 3. Brutal, forţat. 4. (Despre culori, lumini etc.) Ţipător, viu. [Pron. vi-o-. / cf. fr. violent, lat. violentus].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLÉNŢĂ s.f. 1. Însuşirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemenţă; acuitate. 2. Nestăpânire de sine. 3. Brutalitate; siluire fizică. 4. (Jur.) Orice constrângere a liberei voinţe; încălcare a ordinii legale. [Pron. vi-o-, pl. -ţe. / cf. fr. violence, it. violenza, lat. violentia].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLENTÁ vb. I. tr. A săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili, a forţa. [Pron. vi-o-. / < fr. violenter].
(Dicţionar de neologisme)
VIOLÉNT, -Ă adj. 1. iute (din fire); impulsiv, nestăpânit. 2. intens, puternic; tare. 3. brutal, forţat. 4. (despre culori, lumini) ţipător, viu. (< fr. violent, lat. violentus, it. violento)
(Marele dicţionar de neologisme)
VIOLÉNŢĂ s. f. 1. însuşirea a ceea ce este violent; tărie, intensitate; vehemenţă; acuitate. 2. lipsă de stăpânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea forţei în relaţiile interumane sau interstatale. o teoria ĕi = teorie sociologică potrivit căreia inegalitatea socială îşi are geneza în folosirea, pe o anumită treaptă a dezvoltării, a violenţei de către unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei voinţe; încălcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
(Marele dicţionar de neologisme)
VIOLENTÁ vb. tr. a săvârşi un act de violenţă; a constrânge, a sili. (< fr. violenter)
(Marele dicţionar de neologisme)
violént adj. m. (sil. vi-o-), pl. violénţi; f. sg. violéntă, pl. violénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
violénţă s. f. (sil. vi-o-), g.-d. art. violénţei; pl. violénţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
violentá vb. (sil. vi-o-), ind. prez. 1 sg. violentéz, 3 sg. şi pl. violenteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VIOLÉNT adj., adv. 1. adj. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, impulsiv, iute, nestăpânit, (fam. fig.) belicos. (De ce eşti atât de ~?) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. v. impetuos. 4. adj. v. înverşunat. 5. adj. aprig, înverşunat, mare, (fig.) aprins. (Ceartă ~.) 6. adv. brutal, (înv.) sălbăticeşte. (Îl apucă ~ de mână.) 7. adj. v. silnic. 8. adj. furios, (fig.) turbat. (O ieşire ~.) 9. adj. v. aspru. 10. adj. vehement. 11. adj. v. chinuitor. 12. adj. v. acut. 13. adj. v. cumplit. 14. adj. v. puternic. 15. adj. v. ţipător.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLÉNŢĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestăpânire. (O ~ temperamentală.) 2. v. răutate. 3. v. forţă. 4. v. vehemenţă. 5. im-petuozitate, înfocare, vehemenţă. (Se apără, ripostează cu ~.) 6. v. intensitate.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLÉNŢĂ s. v. stridenţă.
(Dicţionar de sinonime)
VIOLENTÁ vb. v. constrânge, face, forţa, obliga, sili.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Violent ≠ calm, slab, şters
(Dicţionar de antonime)
Violenţă ≠ nonviolenţă
(Dicţionar de antonime)