VÍTĂ, vite, s.f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ♢ Vite mari (sau albe) = denumire generică pentru boi şi vaci. Vite mici (sau mărunte) = denumire generică pentru oi şi capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimţit sau prost. – Lat. vita „viaţă”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VÍŢĂ, viţe, s.f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susţinere proprie, din care ies mlădiţe cu cârcei agăţători, cu frunze mari, crestate adânc şi cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri şi de varietăţi; vie (Vitis). ♢ Viţă de Canada sau viţă sălbatică = arbust agăţător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roşu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi şi flexibile ale viţei (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viţă-albă = plantă agăţătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Şuviţă de păr. ♦ Fiecare dintre firele, şuviţele etc. din care se confecţionează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaş, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ♢ Loc. adj. De viţă = a) de calitate superioară; b) de obârşie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VÍT//Ă ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ♢ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimţit şi prost. /<lat. vita
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VÍŢ//Ă ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă şi rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, şi cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Şuviţă de păr sau din alt material, din care se confecţionează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificaţie a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaş. 5) fig. Succesiune de generaţii care provin dintr-un strămoş comun; neam; seminţie; familie. [G.-D. viţei] /<lat. vitis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vítă (-te), s.f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi şi vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viaţă” (Şeineanu, Semasiol., 198; Puşcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalenţe între ideea de „viaţă” şi cea de „a fi viu” (Şeineanu, Tiktin), şi chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viaţă” şi „animal”. Este posibil şi să fie vorba de o evoluţie de la ideea de „viaţă” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat şi de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă.
(Dicţionarul etimologic român)
víţă (-ţe), s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiţă de vie. – 3. Urmaş, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificaţiile care împletesc o funie sau o codiţă. – 5. Şuviţă de păr. – Megl. viţă. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Puşcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viţei de vie nu este proprie ţărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedeja ‹ lat. viticula. – Der. viţion, s.n. (smoc); viţos, adj. (miţos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).
(Dicţionarul etimologic român)
vítă s. f., pl. víte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
víţă s. f., g.-d. art. víţei; pl. víţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VÍTĂ s. (ZOOL.) (înv. şi reg.) marhă, (Transilv. şi Bucov.) mărhaie, (înv.) surec.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢA-CÓRCILOR s. v. lăsnicior.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ DE CANÁDA s. v. viţă sălbatică.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢA-EVRÉILOR s. v. lăsnicior.
(Dicţionar de sinonime)
VÍŢĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viţă de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viţă sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viţă de Canada, (pop.) viţă puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaş.
(Dicţionar de sinonime)
VÍŢĂ s. v. şuviţă.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ PUTUROÁSĂ s. v. viţă sălbatică.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ-NEÁGRĂ s. v. fluierătoare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VÍŢĂ, viţe, s.f. I. (Adesea determinat prin „de vie”) Nume dat mai multor plante perene cu rădăcina puternică, cu tulpina lipsită de susţinere proprie, din care ies mlădiţe cu cârcei agăţători, cu frunze mari, crestate adânc şi cu fructele în formă de ciorchine, care se cultivă într-un număr mare de soiuri şi de varietăţi; vie (Vitis). ♢ Viţă de Canada sau viţă sălbatică = arbust agăţător din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se colorează toamna în roşu, cultivat ca plantă decorativă (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lăstarele lungi şi flexibile ale viţei (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: viţă-albă = plantă agăţătoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Şuviţă de păr. ♦ Fiecare dintre firele, şuviţele etc. din care se confecţionează, prin împletire sau răsucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâmă de sârmă. 2. Fig. Descendent, urmaş, vlăstar; p. ext. neam; soi, fel. ♢ Loc. adj. De viţă = a) de calitate superioară; b) de obârşie boierească. – Lat. *vitea (= vitis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
VÍŢ//Ă ~e f. 1): ~ de vie arbust cu tulpină noduroasă şi rădăcini puternice, cu frunze mari, crestate adânc, şi cu fructe dispuse în ciorchini. 2) Şuviţă de păr sau din alt material, din care se confecţionează prin răsucire sau împletire anumite obiecte. 3) ramificaţie a rădăcinii plantelor. 4) fig. Persoană care descinde dintr-un neam sau dintr-o familie oarecare; urmaş. 5) fig. Succesiune de generaţii care provin dintr-un strămoş comun; neam; seminţie; familie. [G.-D. viţei] /<lat. vitis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
vítă (-te), s.f. – 1. Animal. – 2. Denumire pentru boi şi vaci. – 3. Brută, animal. Mr. vită. Lat. vῑta „viaţă” (Şeineanu, Semasiol., 198; Puşcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it. vita, prov., cat., sp., port. vida, fr. vie. Semantismul este curios. S-a explicat prin intermediul unei echivalenţe între ideea de „viaţă” şi cea de „a fi viu” (Şeineanu, Tiktin), şi chiar printr-o contaminare cu sl. životŭ „viaţă” şi „animal”. Este posibil şi să fie vorba de o evoluţie de la ideea de „viaţă” la cea de „mijloc de trai” sau „aliment”, ca în sp. vida, care uneori ajunge să însemne „aliment”, cf. fr. viande. – Der. de la un primitiv lat. pierdut, reprezentat şi de vitulus (Diez, Gramm., I, 24), sau de alb. vjetë „juncan” (Meyer 476; Densusianu, Hlr., 335) nu este probabilă.
(Dicţionarul etimologic român)
víţă (-ţe), s.f. – 1. Vie (Vitis vinifera). – 2. Lăstar, mlădiţă de vie. – 3. Urmaş, descendent. – 4. Fiecare dintre ramificaţiile care împletesc o funie sau o codiţă. – 5. Şuviţă de păr. – Megl. viţă. Lat. vῑtĕa (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Puşcariu 1911; Tiktin; REW 9388), cf. it. dial. vittsa, fr. vis. Der. din rus. vica (Weigand, BA, III, 109) este total improbabilă, deoarece cultivarea viţei de vie nu este proprie ţărilor sl. Pentru trecerea semantică de la ideea de „lăstar” la cea de „smoc”, cf. sp. guedeja ‹ lat. viticula. – Der. viţion, s.n. (smoc); viţos, adj. (miţos). Din rom. provin ngr. βίτσα (Meyer, Neugr. St., II, 18; Hoeg 132), bg., sb., rus. vica (Capidan, Raporturile, 220).
(Dicţionarul etimologic român)
vítă s. f., pl. víte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
víţă s. f., g.-d. art. víţei; pl. víţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
VÍTĂ s. (ZOOL.) (înv. şi reg.) marhă, (Transilv. şi Bucov.) mărhaie, (înv.) surec.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢA-CÓRCILOR s. v. lăsnicior.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ DE CANÁDA s. v. viţă sălbatică.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢA-EVRÉILOR s. v. lăsnicior.
(Dicţionar de sinonime)
VÍŢĂ s. 1. (BOT.; Vitis) vie. (Frunză de ~; plantează ~.) 2. (BOT.) viţă de vie (Vitis vinifera, riparia etc.) = (reg.) acrid, loază, poamă. 3. (BOT.) viţă sălbatică (Vitis hederacea) = (rar) viţă de Canada, (pop.) viţă puturoasă, (reg.) aguridar. 4. (BOT.) coardă. (Butucul de vie are mai multe ~.) 5. v. neam. 6. v. familie. 7. v. urmaş.
(Dicţionar de sinonime)
VÍŢĂ s. v. şuviţă.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ PUTUROÁSĂ s. v. viţă sălbatică.
(Dicţionar de sinonime)
VIŢĂ-NEÁGRĂ s. v. fluierătoare.
(Dicţionar de sinonime)