voinici dex - definiţie, sinonime, conjugare
VOINÍC, -Ă, voinici, -ce s.m., adj. I. S.m. 1. Tânăr bine făcut, chipeş, curajos, viteaz, îndrăzneţ. ♢ Voinic de codru sau voinicul codrului = haiduc. 2. Flăcău, fecior. 3. (Înv.) Soldat, ostaş. II. Adj. (Despre oameni) Bine făcut, robust, viguros, vânjos. – Din bg., scr. vojnic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VOINICÍ, voinicesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A face fapte vitejeşti. ♦ Refl. (Ir.) A face pe voinicul, a face pe grozavul; a se grozăvi. ♦ A haiduci. 2. (Înv.) A fi ostaş; a se război. – Din voinic.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VOINÍ//C ~că (~ci, ~ce) şi substantival Care are o mare putere fizică; puternic. /<sl. vojniku
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VOINIC//Í ~ésc intranz. înv. A săvârşi fapte de voinic. /Din voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VOINIC//Í mă ~ésc intranz. A-şi da aere de voinic; a o face pe grozavul; a se grozăvi. /Din voinic
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

voiníc (-cI), s.m. – 1. (Înv.) Ostaş, soldat. – 2. Tînăr, băiat. – 3. Viteaz. – 4. (Adj.) Tare, robust. – Var. înv. vonic. Sl. vojnikŭ (Tiktin) sau mai bine din bg., sb., slov. vojnik, din cauza accentului, la fel ca şi tc. voiniklar „ienicer” (cf. F. Algoratti, Viaggio di Terra Santa, Novara, 1596, p. 259). Din acelaşi motiv nu pare probabilă der. din sl. vojinŭ, cu suf. nic (Puşcariu, Dacor., VII, 466); rezultatul trebuia să fie vóinic, ca răzbóinic, stráşnic, tráinic etc. – Der. voinicame, s.f. (înv., armată, trupă); voinici, vb. (a se război; a duce viaţă de soldat sau de bandit; refl., a face pe grozavul); voinicesc, adj. (înv., războinic; curajos, viteaz, hotărît; robust, viguros); voiniceşte, adv. (vitejeşte, cu bărbăţie, hotărît); voinicie, s.f. (înv., soldăţime; înv., banditism; curaj, îndrăneală); voinicos, adj. (brav, îndrăzneţ, întreprinzător; lăudăros; încrezut, fanfaron); voinicică, s.f. (specie de creson, Sisymbrium Loesellii). – Sl. voiničĭskŭ „militar” (Miklosich, Lexicon, 71) trebuie să fie reproducerea rom. voinicesc. Cf. voină.
(Dicţionarul etimologic român)

sângele-voinícului (bot) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

chíca-voinícului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Prâslea-cel-Voiníc s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

crúcea-voinícului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

voiníc s. m., adj. m., pl. voiníci; f. sg. voinícă, g.-d. art. voinícei, pl. voiníce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

voinicí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. voinicésc, imperf. 3 sg. voiniceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. voiniceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
FRUNZA-VOINÍCULUI s. v. brâncuţă, usturoiţă.
(Dicţionar de sinonime)

SCAIUL-VOINÍCULUI s. v. scăiuş, varga-ciobanului.
(Dicţionar de sinonime)

CRUCEA-VOINÍCULUI s. v. pojarniţă, popilnic, rostopască, sunătoare.
(Dicţionar de sinonime)

SÂNGELE-VOINÍCULUI s. v. oreşniţă.
(Dicţionar de sinonime)

VOINÍC adj. 1. v. robust. 2. v. voluminos. 3. v. corpolent. 4. legat, robust, solid, viguros, vânjos, zdravăn. (Un trup ~.)
(Dicţionar de sinonime)

VOINÍC adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneţ, neînfricat, semeţ, viteaz.
(Dicţionar de sinonime)

VOINÍC s. v. erou, fecior, flăcău, militar, ostaş, oştean, soldat, tânăr, viteaz.
(Dicţionar de sinonime)

VOINICÍ vb. v. bate, haiduci, lupta, război.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Voinic ≠ becisnic, debil, molatic, slab, slăbănog
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: vo voi voin voini voinic

Cuvinte se termină cu literele: ci ici nici inici oinici